Zilele de primavara incep sa fie din ce in ce mai dese si au din ce in ce mai multa putere. Cei din jurul nostru ajung sa fie din ce in ce mai mult confruntati cu ceea ce ne-am obisnuit sa numim astenia de primavara. Sint mai irascibili, gasesc din ce in ce mai multe probleme sau incearca sa dea solutii din ce in ce mai mult nelalocul lor problemelor cu care se confrunta. In fiecare primavara oamenii ajung sa se comporte altfel decit s-a considerat ca a fost firesc, pina atunci. Vrem, nu vrem, devenim dependenti de manifestarile vremii, de ceea ce se intimpla in plan meteorologic. Ce e mai rau este faptul ca aceasta "astenie de primavara", cum ne place sa o numim, ajunge sa ne influenteze comportamentul, ajunge sa ne scoata din ceea ce am considerat a fi pina atunci normal.
Si atunci apar fel de fel de reactii, fel de fel de comportamente ce nu intotdeauna sint bineprimite, binevenite de cei din jurul nostru. Si atunci, prea greu ne este sa intelegem ca totusi am gresit, ca trebuie sa gasim cai pentru a rezolva situatia tensionata in care ne aflam.
Si cineva trebuie sa ne ajute sa iesim si din aceasta stare.
Relu, 28 ani
Sotia ta este plecata de mai bine de un an in Spania. Fetita, de aproape 3 anisori, a ramas in grija ta. De ceva vreme, parintii sotiei au inceput sa emita pretentii in ceea ce o priveste pe cea mica. Nu sint multumiti cu faptul ca o vad saptaminal, isi doresc sa o creasca ei pe toata perioada cit sotia ta este plecata in Spania. Nici nu stii ce argumente sa mai folosesti pentru a-i convinge de faptul ca e normal ca fetita sa stea cu tatal ei, sa creasca in conformitate cu normele pe care i le impui tu, sa fii total responsabil de educatia ei.
Sincer, nu stiu de ce sau de unde le-a venit parintilor ei ideea de a lua fetita la ei pentru a o creste. Sint convins ca incearca o sumedenie de motive, pentru care ei se simt perfect indreptatiti sa ia fetita la ei spre a o creste. Nu mi-ai spus nimic despre relatia ta cu socrii tai, care oricum, tinind seama de aceasta pretentie a lor nu sint convins ca e una din cele mai grozave.
In aceasta situatie, repet obsedantul indemn - rabdare, rabdare, rabdare. Incearca sa-i convingi de nevoia ca acest copil sa creasca alaturi de macar unul dintre parinti, de faptul ca ii poti oferi tot confortul afectiv si moral de care copilul are nevoie.
Stiu ca insistentele lor de a-ti lua copilul te pot duce la situatii si actiuni disperate, dar incearca sa fii calm, incearca sa ii intelegi si pe ei si abia apoi actioneaza.
E mai bine si pentru tine si pentru copil.
Viorica, 42 ani
Ai asteptat ani la rind ca fiul tau cel mare, Ionut, care are acum 28 de ani, sa se maturizeze si sa gindeasca asa cum ar trebui sa gindeasca un om de virsta lui. Nu s-a intimplat pina acum treaba asta, te-ai saturat sa ii tot spui zi de zi aceleasi lucruri. Ma intrebi cum ar trebui sa reactionezi, cum sa-l faci sa fie la fel ca ceilalti oameni de virsta lui, cum sa ajungi sa fii si tu multumita de ceea ce a spus fiul ta, de ceea ce face etc., etc.
Cred ca e vorba de o problema de armonizare a unor puncte de vedere. Tu vezi devenirea intr-un anumit fel, el o vede altfel; tu ti-ai dor ca el sa fie intr-un anumit fel la aceasta virsta, el vede altceva.
Tu ai fost invatata cu un anumit ritm si cu o anumita forma a devenirii, se pare ca el are acum alta perceptie asupra acestor aspecte. Asta nu inseamna neaparat ca modul tau de a vedea devenirea este singurul corect si ca modul sau de a-l vedea este total gresit. Sint puncte de vedere diferite bazate pe trairi, pe experiente diferite, asta e, trebuie sa acceptam acest adevar. Nu stiu daca neaparat se pune problema realizarii a ceva anume intr-un anumit stil. Probabil ca problema se pune de a accepta faptul ca exista o diversitate de stiluri de a face ceva, de a accepta aceste stiluri si de a credita cu foarte mare incredere pe cei ce vad altfel decit noi.
Nu incerci si tu ceva in sensul asta?...
Si atunci apar fel de fel de reactii, fel de fel de comportamente ce nu intotdeauna sint bineprimite, binevenite de cei din jurul nostru. Si atunci, prea greu ne este sa intelegem ca totusi am gresit, ca trebuie sa gasim cai pentru a rezolva situatia tensionata in care ne aflam.
Si cineva trebuie sa ne ajute sa iesim si din aceasta stare.
Relu, 28 ani
Sotia ta este plecata de mai bine de un an in Spania. Fetita, de aproape 3 anisori, a ramas in grija ta. De ceva vreme, parintii sotiei au inceput sa emita pretentii in ceea ce o priveste pe cea mica. Nu sint multumiti cu faptul ca o vad saptaminal, isi doresc sa o creasca ei pe toata perioada cit sotia ta este plecata in Spania. Nici nu stii ce argumente sa mai folosesti pentru a-i convinge de faptul ca e normal ca fetita sa stea cu tatal ei, sa creasca in conformitate cu normele pe care i le impui tu, sa fii total responsabil de educatia ei.
Sincer, nu stiu de ce sau de unde le-a venit parintilor ei ideea de a lua fetita la ei pentru a o creste. Sint convins ca incearca o sumedenie de motive, pentru care ei se simt perfect indreptatiti sa ia fetita la ei spre a o creste. Nu mi-ai spus nimic despre relatia ta cu socrii tai, care oricum, tinind seama de aceasta pretentie a lor nu sint convins ca e una din cele mai grozave.
In aceasta situatie, repet obsedantul indemn - rabdare, rabdare, rabdare. Incearca sa-i convingi de nevoia ca acest copil sa creasca alaturi de macar unul dintre parinti, de faptul ca ii poti oferi tot confortul afectiv si moral de care copilul are nevoie.
Stiu ca insistentele lor de a-ti lua copilul te pot duce la situatii si actiuni disperate, dar incearca sa fii calm, incearca sa ii intelegi si pe ei si abia apoi actioneaza.
E mai bine si pentru tine si pentru copil.
Viorica, 42 ani
Ai asteptat ani la rind ca fiul tau cel mare, Ionut, care are acum 28 de ani, sa se maturizeze si sa gindeasca asa cum ar trebui sa gindeasca un om de virsta lui. Nu s-a intimplat pina acum treaba asta, te-ai saturat sa ii tot spui zi de zi aceleasi lucruri. Ma intrebi cum ar trebui sa reactionezi, cum sa-l faci sa fie la fel ca ceilalti oameni de virsta lui, cum sa ajungi sa fii si tu multumita de ceea ce a spus fiul ta, de ceea ce face etc., etc.
Cred ca e vorba de o problema de armonizare a unor puncte de vedere. Tu vezi devenirea intr-un anumit fel, el o vede altfel; tu ti-ai dor ca el sa fie intr-un anumit fel la aceasta virsta, el vede altceva.
Tu ai fost invatata cu un anumit ritm si cu o anumita forma a devenirii, se pare ca el are acum alta perceptie asupra acestor aspecte. Asta nu inseamna neaparat ca modul tau de a vedea devenirea este singurul corect si ca modul sau de a-l vedea este total gresit. Sint puncte de vedere diferite bazate pe trairi, pe experiente diferite, asta e, trebuie sa acceptam acest adevar. Nu stiu daca neaparat se pune problema realizarii a ceva anume intr-un anumit stil. Probabil ca problema se pune de a accepta faptul ca exista o diversitate de stiluri de a face ceva, de a accepta aceste stiluri si de a credita cu foarte mare incredere pe cei ce vad altfel decit noi.
Nu incerci si tu ceva in sensul asta?...
