Autorităţile brăilene se pregătesc pentru cea de-a doua ediţie a Simpozionului internaţional de sculptură monumentală "Nicăpetre".
Deşi încă nu au stabilit amplasamentul pentru cele şapte statui rezultate ca urmare a primei ediţii a evenimentului, ce a avut loc în perioada 24 august - 12 septembrie 2015, în curtea Colegiului Tehnic C.D. Neniţescu, şefii administraţiei brăilene pregătesc următoarea serie de lucrări. Potrivit preşedintelui interimar al CJ Brăila, Viorel Mortu, tabăra de sculptură ar putea avea loc în acest an mai devreme, în luna iunie. "Aş vrea să mutăm Simpozionul internaţional de sculptură monumentală «Nicăpetre» undeva spre luna iunie, astfel încât să nu mai avem vreo pană de curent, cum a fost anul trecut. Nu se învârteau bormaşinile din cauză că era curentul slab şi consumul foarte mare. Plus căldurile de foc. Se lucra noaptea pentru că ziua era imposibil. Iunie este o lună mai potrivită. Urmează ca noi şi Primăria să garantăm în acel spaţiu de la Liceul de Chimie ocrotirea şantierului. Eu mi-am luat măsuri de prevedere, astfel încât Primăria să gestioneze tot ce trebuie. Aşa am promisiunea", a afirmat Viorel Mortu. La rândul său, managerul Muzeului Brăilei "Carol I", Ionel Cândea, de asemenea implicat în derularea acestui proiect, a ţinut să specifice că în 2016 regulamentul simpozionului va trebui să sufere unele modificări, una dintre acestea făcând referire la necesitatea prezenţei unui diriginte de şantier care să supravegheze lucrările efectuate în tabăra de sculptură. "Prima ediţie a fost de încercare. Suntem mai deştepţi la ediţia a doua. Ca temă în 2016 s-a propus «Chiralina, frumoasa Brăilei». Dar va fi «Chiralina». Nu e frumoasa Brăilei, e sacrificată, ea a fost arsă pe rug în mitul Brăilei. De asemenea, anul viitor, în 2017 este deja propusă tema «Brăila, pasărea Phoenix». Este temă istorică. Ardere. Ăsta e destinul Brăilei", a mai completat Viorel Mortu.
Reamintim că în luna decembrie, cele şapte statui au intrat în inventarul CJ Brăila şi urmează să fie evaluate. Acestea vor fi date în administrarea Primăriei Municipiului, care trebuie să aleagă locul unde vor fi expuse.