"Problemele din agricultură sunt probleme acumulate în decursul a 20 de ani, acelea pentru care nicio guvernare, inclusiv semnatarii moţiunii, nu au găsit o soluţie", a spus Tabără, dând ca exemplu raportul dintre fermele mici şi cele mari, care ar reprezenta un "nonsens" deoarece există prea multe ferme mici şi "la mijloc un gol", dar şi problema terenurilor nelucrate.
În ceea ce priveşte datele avansate de semnatarii moţiunii, în special în ceea ce priveşte recolta, ministrul a spus că sunt "simple operaţiuni aritmetice", şi nu estimări oficiale, care încă nu au fost prezentate, ci sunt aşteptate în luna iunie. "În aceste condiţii, cât de credibile pot fi datele invocate?", i-a întrebat Tabără pe reprezentanţii opoziţiei.
Ministrul a spus că situaţia din agricultură nu este atat de gravă pe cât vor să o facă să pară senatorii USL, lucrările agricole fiind în grafic, iar condiţiile meteorologice permiţând recuperea culturilor care au avut de suferi în ultimii ani. Mai mult, din 2009, când ministerul era asigurat de PSD, suprafaţa însămânţată a crescut, iar datele sunt optimiste, a susţinut Tabără.
Cu toate acestea, el a spus că sectorul agricol nu a reacţionat potrivit în urma crizei economice. "Reacţia sectorului agricol la factorii perturbatori din ultimii 2 ani (...) nu a răspuns suficient provocărilor generate de evoluţiile pieţei, dar există premise favorabile", a precizat ministrul, dând ca exemplu creşterea exporturilor de produse agroalimentare, scăderea deficitului comercial, reducerea importurilor şi apariţia unui excedent comercial de 102 milioane de euro în urma relaţiilor comerciale cu ţări din afara UE.
Ministrul a precizat o serie de date tehnice cu privire la situaţia din agricultură, dând asigurări că este la curent cu situaţia din domeniu şi că lucrurile se îndreaptă într-o direcţie bună.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.