Tabără îndeamnă agricultorii brăileni să fie mai deschişi asocierii şi exportului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tabără îndeamnă agricultorii brăileni să fie mai deschişi asocierii şi exportului

* printre altele, Valeriu Tabără a ridicat în discuţie problema accesării mai puternice a fondurilor europene, precum şi necesitatea demarării mai multor proiecte de către producătorii agricoli brăileni

Invitat duminică, alături de alţi doi miniştri şi politicieni la şedinţa Colegiului Director Judeţean al PDL, Valeriu Tabără (ministrul Agriculturii), s-a întâlnit şi cu presa locală, fiind însoţit de Traian Cişmaş (directorul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală). Printre problemele care au fost ridicate de Tabără se numără şi cea a prezentării produselor agricole româneşti în afara graniţelor. "Există o politică susţinută de Uniunea Europeană de a promova în special în terţele pieţe faţă de UE, produsele agricole. Începând din 2014, va exista şi un program, susţinut şi de comisarul Cioloş, dar şi de mine, de a putea avea proiecte de susţinere a promovării produselor de un anumit tip, cum ar fi legume şi fructe, atât pe piaţa Uniunii Europene cât şi în pieţele interne", a declarat ministrul Agriculturii. Tabără a ţinut să specifice că deşi produsele româneşti au ajuns chiar şi în Japonia, programul european de promovare a legumelor şi fructelor trebuie dus şi mai departe. "Cunosc foarte bine zona Brăilei, este o problemă de organizare a producătorilor locali. Nu pentru că nu pot, există o anumită reţinere de asociere. Foarte mult timp domeniul acesta al legumelor şi fructelor s-a desfăşurat prin relaţia directă dintre producător şi consumator. Iată că în momentul în care vrei să devii mai mare în piaţă trebuie să te asociezi", a spus Tabără, legat de aşteptările pe care le are în zona noastră.

Mai puţin import şi mai mult export

Printre altele, politicianul a ţinut să îşi manifeste nemulţumirea faţă de importurile pe care România le face la această dată din alte state, în detrimentul promovării propriilor produse agricole. "Avem 3,7 milioane tone de cartofi, este inexplicabil cum unii importă", a declarat Valeriu Tabără, exprimându-şi totodată dorinţa de a mări cantitatea de legume şi fructe exportate pe pieţele externe. În altă ordine de idei, ministrul Agriculturii a adus în discuţie şi proiectele fermierilor brăileni şi a prezentat câteva date în acestă privinţă. "La nivelul judeţului Brăila sunt contractate 415 proiecte cu o valoare de circa 80,23 de milioane de euro, din care sunt plăţi efectuate la această dată, 24,57 milioane de euro, cu un număr de 88 de proiecte finalizate", a spus Tabără. Şi la acest capitol politicianul a avut câteva obiecţii pe zona Brăilei. "Ceea ce m-a surprins neplăcut - pentru una dintre cele mai importante măsuri, cea pentru infrastructură, aveţi un singur proiect, cel de la Unirea. Îmi pare rău că este unul singur", a încheiat acesta.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro