Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezatorul este ultima mare sărbătoare creştină din anul bisericesc (pe 1 septembrie începe un nou an bisericesc). Ziua Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul este zi de post; postim în această zi, pe de o parte, ca să nu ne asemănăm cu Irod care, din pricina ospăţului fără măsură, a cerut ca Salomeea să-i danseze şi, drept răsplată, i-a oferit capul Sfântului, iar pe de altă parte ca să ne asemănăm cu viaţa înfrânată a proorocului.
Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era din seminţia lui Aaron. Naşterea prorocului Ioan a fost cu şase luni înaintea Naşterii Domnului Iisus, fiind vestită de îngerul Gavriil lui Zaharia, când slujea la templu. Pentru că nu a dat crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia a rămas mut până la punerea numelui fiului său. Rolul lui Ioan nu a fost doar acela de a pregăti poporul pentru venirea Lui Hristos, ci şi acela de a-L descoperi lumii ca Mesia şi Fiul al Lui Dumnezeu.
Din Sfânta Evanghelie cunoaştem că Irod, la un ospăţ prilejuit de sărbătorirea zilei sale de naştere, i-a tăiat capul Sfântului Ioan Botezătorul la cererea Irodiadei. Sfântul Ioan era întemniţat în castelul lui Irod de la Maherus. Ioan îl mustrase pe Irod pentru traiul lui nelegiuit cu Irodiada, care era soţia fratelui său. Urându-l de moarte pe profet, Irodiada a sfătuit-o pe Salomeea, fiica sa, care dansase provocator şi plăcuse oaspeţilor, îndeosebi lui Irod, să ceară de la acesta capul Botezătorului, drept răsplată.
Capul Sfântului Ioan a avut, potrivit tradiţiei, o istorie aparte. A fost de trei ori pierdut şi de trei ori aflat. Prima şi a doua aflare a capului este sărbătorită pe 24 februarie, iar a treia aflare a capului Sfântului Ioan Botezătorul este prăznuită pe 25 mai. Ioana, femeia dregătorului lui Irod, este cea care a luat capul lui Ioan Botezătorul din curtea Irodiadei şi l-a îngropat la Ierusalim, pe muntele Eleonului, într-un vas de lut.
După un timp, un om bogat a crezut în Hristos şi, lepădând deşertăciunea lumii, s-a făcut monah, luându-şi numele de Inochentie. El s-a sălăşluit chiar la locul unde se afla îngropat capul Botezătorului. Vrând să-şi zidească o chilie şi o bisericuţă, a săpat adânc şi a descoperit un vas de pământ în care se afla un cap. Prin descoperire dumnezeiască, a aflat că este al lui Ioan Botezătorul. Când s-a apropiat de trecerea la cele veşnice, spre a nu fi găsit şi pângărit de păgâni, monahul l-a ascuns din nou în pământ, în acelaşi loc.
Capul Sfântului Ioan a stat acolo până în vremea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, când Botezătorul s-a arătat unor călugări şi le-a poruncit să dezgroape cinstitul cap. Aceasta e socotită cea dintâi aflare a sfântului cap.
În vreme ce călătoreau cu capul sfântului într-un sac, călugării au întâlnit un olar şi i-au dat acestuia să ducă sacul. Din pricina lenevirii lor, însuşi Sfântul Ioan i-a cerut olarului să fugă de călugări. Olarul s-a bucurat de multe binefaceri datorită prezenţei capului proorocului Ioan. Când a simţit că-i vine sfârşitul, a pus capul sfântului într-o raclă şi l-a dăruit surorii sale. Racla a ajuns în grija lui Eustaţiu, monah arian care locuia într-o peşteră. Şi multe minuni s-au petrecut în acea peşteră. Eustaţiu spunea că datorită puterilor sale sunt prezente minunile, oamenii neştiind ce ascunde în peşteră. După un timp, ştiind că va fi trimis în exil, Eustatiu a îngropat şi el capul Sfântului Ioan.
Peştera a fost apoi locuită de nişte monahi, care vor ridica în apropiere o mănăstire. În anul 452 d.H., arhimandritul Marcel, stareţul mănăstirii, a văzut un foc mare la peştera de lângă Emesa, în timpul cântării psalmilor. Aşa a aflat, în chip minunat, capul sfântului. Aceasta este socotită a doua aflare a cinstitului cap al Botezătorului.
În timpul conflictului cionoclast, capul Sf. Ioan a fost îngropat la Comane, de unde a fost adus la Constantinopol, de către Sfântul Ignatie (860), în vremea împăratului Mihail. Aceasta este a treia şi cea din urmă aflare a cinstitului cap.
