Târg naţional de agricultură la Ferma "Petrosu" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Târg naţional de agricultură la Ferma "Petrosu"

Brăila a fost zilele acestea gazda unui important eveniment în sectorul agricol - Târgul naţional specializat "Farm Progress", eveniment aflat la a patra ediţie, care a reunit fermieri din jumătatea de est a ţării. Aşa cum au anunţat organizatorii, firma Monsanto împreună cu IPSO - reprezentantul "John Deere" în România şi BASF, târgul s-a derulat pe parcursul a 4 zile, având ca punct culminant vizita de vineri, 19 august, la standurile din câmp ale organizatorilor, amenajate la Ferma "Petrosu", de la Tudor Vladimirescu. Cei peste 200 de invitaţi au vizitat astfel câmpuri demonstrative la cultura porumbului, precum şi o expoziţie de tehnologie şi utilaje agricole de ultimă generaţie, prezentate în premieră mondială la acest târg.

În afară de biotehnologiile celor de la Monsanto, şi americanii de la John Deer au avut propriul stand, unde au prezentat fermierilor o gamă completă de utilaje agricole performante. Şi cei de la BASF, liderul mondial în domeniul chimic, şi-au prezentat gama de produse şi servicii oferite în sectorul agricol. În plus, participanţii la târg au putut observa în acţiune utilajele în timpul unei demonstraţii pe suprafeţele de teren de la Ferma Petrosu.

20targ2"A devenit o tradiţie organizarea acestui târg aici, la ferma noastră, pentru că este o ocazie binevenită să ne întâlnim cu fermieri din întreaga ţară şi cu producători importanţi pe piaţa mondială de imputuri agricole pentru că astfel suntem la curent cu toate noutăţile în domeniu", a declarat, în deschidere, Valentin Petrosu, gazda evenimentului.

Valentin Petrosu a continuat astfel seria evenimentelor organizate până acum de tatăl său, ing. Mihai Petrosu, răpus de o boală nemiloasă, în luna iulie. Petrosu s-a numărat printre pionierii agriculturii brăilene. Numele lui este strâns legat de primele şi cele mai moderne proiecte "Sapard", de înfiinţarea a numeroase organizaţii profesionale sau asociaţii ale fermierilor, de obţinerea primelor certificate care să ateste calitatea produselor, eficienţa muncii şi, nu în ultimul rând, de cercetare, de ameliorare, testare de soiuri şi hibrizi.

Manifestarea de ieri a inclus şi o petrecere câmpenească, precum şi organizarea unei tombole cu premii constând în produse promoţionale oferite de organizatorii târgului.

De precizat că peste două săptămâni, aceeaşi acţiune se va derula şi în judeţul Timiş, unde vor fi invitaţi să participe fermierii din jumătatea de vest a ţării.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro