Dacă aş fi pus în situaţia limită de a alege între Dănăilă şi Drăghincescu (deşi nu îl văd pe Dănăilă ieşind vreodată cu pieptul gol în faţa electoratului frustrat şi flămând, dar poate mă înşel) aş opta fără să clipesc pentru Drăghincescu. Nu mi-o fi simpatică Drăghincescu, dar parcă nu-mi tihneşte nici să îl văd pe unul ca Dănăilă că se cocoaţă într-o funcţie de prim rang, precum Aurel Simionescu, care nu a făcut absolut nimic ca să demonstreze că merită statutul de primul bărbat al Brăilei.
Zilele trecute, preşedintele PNL Brăila, Cătălin Boboc, a lansat un apel la pace între partidele care contează pe scena politicii. Un apel făcut din frică, din punctul meu de vedere, pentru că e ca şi cum un boxer le-ar cere contracandidaţilor la centura de diamante să nu joace dur, mă rog, să nu dea lovituri sub centură. Un fel de "hai să ne avem ca fraţii". Uite că în politică, la fel ca şi orice altă competiţie, fie ea politică sau sportivă, nu poţi să te comporţi ca o domnişoară de la pension. Nu zice nimeni că e corect să te apuci să îi dai picioare în gură adversarului, dar nici nu poţi să te faci de râs invitându-i pe combatanţi la un ceai dansant, la o mică serată de flaut în La minor.
Problema este că în aceeaşi conferinţă de presă în care preşedintele Boboc îndemna la pace, la calm, la prietenie între popoare, viceprimarul Alexandru Dănăilă s-a apucat să atace un adversar politic, este vorba despre Simona Drăghincescu. Personal, puţin îmi pasă dacă Dănăilă are sau nu dreptate în ceea ce a spus despre Drăghincescu, căci oricum nu a spus mare lucru, în afară de faptul că aceasta a plecat de la nuş ce şedinţă a CLM Brăila, dându-i cumva cu flit. Din toată această poveste eu reţin doar următorul aspect: Boboc îi cheamă pe toţi cei implicaţi în alegerile europarlamentare să nu umble cu atacuri murdare, să nu folosească atacuri sub centură, iar 5 minute mai târziu colegul său Alexandru Dănăilă începe să rotească deasupra capului sabia războiului.