Tânăr venit din Franța, suspect de coronavirus, luat cu Ambulanța din Gara Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tânăr venit din Franța, suspect de coronavirus, luat cu Ambulanța din Gara Brăila

Tânărul a venit din Franța, după declarația lui, cu niște prieteni până la Brasov. În vamă a fost verificat și nu prezenta simptome. După ce prietenii au rămas în Brașov, el a anunțat autoritățile și și-a continuat drumul cu trenul până la Brăila, fiind izolat intr-un vagon. 

 

Pentru că a început să acuze stări de rău - îi curgea nasul și avea dureri de cap -, când a ajuns în Gara Brăila nu a vrut să meargă acasă în izolare, pentru a nu-și pune în pericol familia. Tânărul a fost preluat de o ambulanță SAJ.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro