Tânăr trimis în judecată pentru portul unui spray lacrimogen | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tânăr trimis în judecată pentru portul unui spray lacrimogen

• Geani Ştefănuţ Andrei le-a spus poliţiştilor care l-au depistat că folosea sprayul în scop de autoapărare

 

Final de anchetă într-un dosar penal înregistrat în urmă cu aproape doi ani. Procurorii brăileni l-au pus sub acuzaţie şi l-au trimis în judecată pe Geani Ştefănuţ Andrei, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de “portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase” (art. 372, alin. 1 lit. c Cod penal).

Potrivit dosarului penal, în seara zilei de 22 decembrie 2017, în jurul orei 19.15, o patrulă din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu, l-a depistat pe Geani Ştefănuţ Andrei, care avea asupra sa un spray iritant-lacrimogen cu inscripţia KO. Tânărul se afla în incinta unei societăţi comerciale a cărei activitate principală este aceea de jocuri de noroc şi pariuri.

“Întrebat cu privire la scopul deţinerii acestui obiect, Andrei Geani Ştefănuţ a menţionat că îl purta asupra sa pentru autoapărare”, precizează reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila. Ulterior, fiind audiat în calitate de suspect şi de inculpat, brăileanul a refuzat să dea declaraţii în legătură cu acuzaţia adusă, rezervându-şi dreptul la tăcere.

Dosarul penal se află acum în atenţia magistraţilor judecători.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro