• acesta s-a ales cu dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere
Un tânăr de 24 de ani din Zăvoaia s-a ales cu dosar penal, după ce și-a încercat norocul la volan fără permis de conducere.
Duminică, 7 ianuarie, la ora 18:10, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Însurăței l-au oprit în trafic pe un tânăr, în vârstă de 24 ani, din comuna Zăvoaia, în timp ce conducea un vehicul pe raza localității de domiciliu. În urma verificărilor efectuate în baza de date, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. „În cauză sunt continuate cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere”, au precizat polițiștii.