• pe 23 decembrie, polițiști din cadrul Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat două percheziții • la domiciliul unui tânăr de 28 de ani a fost descoperită cantitatea de 20 kg de materiale pirotehnice din clasa F2, F3 și P1
Un tânăr brăilean a primit un dosar penal, “cadou” înainte de Crăciun.
În data de 23 decembrie, polițiști din cadrul Biroului Arme Explozivi și Substanțe Periculoase au efectuat două percheziții, iar la domiciliul unui tânăr de 28 de ani, din Brăila a fost descoperită cantitatea de 20 kg de materiale pirotehnice, încadrate la categoriile din clasa F2, F3 și P1.
Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept. Întreaga cantitate de materiale pirotehnice, în valoare de aproximativ 2.000 de lei, a fost ridicată și indisponibilizată până la finalizarea cercetărilor.