• originar din comuna Tufeşti, el a plecat din faţa unui supermarket de pe strada Rm. Sărat, din municipiu, iar tatăl nu îi mai dă de urmă
Un brăilean îşi caută cu disperare fiul şi a cerut ajutorul poliţiştilor.
La data de 30 iulie, în jurul orei 11.00, un bărbat de 40 ani, din comuna Tudor Vladimirescu, a sesizat lucrătorii de poliţie cu privire la faptul că, fiul său Dubleschi Ionuţ, de 18 ani, care locuieşte pe raza comunei Tufeşti, a dispărut. Potrivit reclamantului, la data de 25 iulie, băiatul a plecat în mod voluntar din faţa unui supermarket de pe strada Râmnicu-Sărat, din municipiu, şi nu cunoaşte unde se află în prezent.
Ca semnalmente, tânărul are înălţime de circa 180 cm, ten deschis, corpolenţă atletică, păr negru, tuns scurt, ochii albaştri, fără semne particulare. La data dispariţiei, acesta purta pantaloni tip blue-jeans scurţi de culoare neagră, tricou de culoare neagră cu mâneci scurte, şapcă cu cozoroc de culoare neagră, pantofi sport tip adidas din piele de culoare neagră.
Activităţile pentru clarificarea situaţiei sunt continuate de către lucrătorii Serviciului de Investigaţii Criminale –Urmăriri.