• suspectul a fost depistat ieri dimineaţă pe o stradă din comuna Mircea Vodă • poliţiştii i-au întocmit dosar penal, după ce au constatat că avea 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat
Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, în dimineaţa zilei de duminică, 25 septembrie 2016, la ora 5:05, poliţiştii Secţiei 4 de Poliţie Rurală Ianca au oprit pentru control autoturismul condus de un tânăr în vârstă de 18 ani, care se deplasa pe o stradă din comuna Mircea Vodă.
„Poliţiştii au efectuat verificări şi au stabilit că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Mai mult, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că suspectul avea o îmbibaţie alcoolică de 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate probe bilogice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei exacte, după care i-a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis”, a precizat sursa citată. Cercetările continuă.