Tânăr cercetat penal pentru furt calificat | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tânăr cercetat penal pentru furt calificat

• acesta este bănuit că ar fi intrat, noaptea, în casa unei septuagenare şi i-ar fi sustras un sistem audio

 

O femeie în vârstă de 75 de ani, din comuna Râmnicelu, a fost jefuită în plină noapte. Aceasta a anunţat Poliţia. Oamenii legii au făcut cercetări şi au ajuns la concluzia că, în noaptea de 19 spre 20 ianuarie, o persoană necunoscută ar fi pătruns în locuinţa septuagenarei şi i-ar fi sustras un sistem audio. La nici 24 de ore după sesizare, poliţiştii Secţiei 1 Rurală l-au identificat pe tânărul bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Este vorba despre un brăilean, în vârstă de 21 de ani, care este din aceeaşi localitate cu bătrâna, Râmnicelu.

Prejudiciul a fost recuperat şi înapoiat persoanei reclamante, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro