Tânăr cercetat penal după ce a luat telefonul găsit într-o sală de sport | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tânăr cercetat penal după ce a luat telefonul găsit într-o sală de sport

* fapta a fost comisă în urmă cu doi ani, dar acum suspectul a fost identificat de polițiști

 

Un tânăr brăilean a picat în plasa polițiștilor, pentru o faptă penală comisă în urmă cu doi ani.

Zilele trecute, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale l-au identificat pe un tânăr de 20 de ani, din Brăila, bănuit că, la data de 20 februarie 2016, și-a însușit pe nedrept un telefon mobil. Acesta fusese pierdut de un minor de 17 ani, în incinta sălii de sport a unui liceu din municipiu. Prejudiciul creat a fost recuperat. În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de însușire a bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro