Tânăr arestat după ce a comis şapte furturi din magazine | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tânăr arestat după ce a comis şapte furturi din magazine

* reținut inițial pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, individul de 29 de ani, din Brăila, bănuit pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt și cinci infracțiuni de furt calificat a fost trimis în arest pentru 30 de zile, începând de joi, 10 noiembrie

 

 

 

 

Individ specializat în furturi, arestat după ce a atacat mai multe societăţi din municipiu. Încă din 2020, brăileanul a furat bunuri din magazine, după ce a distras atenţia angajaţilor de la casa de marcat, însă furturile au continuat şi în acest an, chiar în ultimele luni. Polițiștii l-au prins pe individul acuzat de comiterea a 7 furturi din magazine, iar acesta a ajuns în spatele gratiilor.

La data de 9 noiembrie, polițisti din cadrul Biroului Investigații Criminale au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din Brăila, bănuit pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt și cinci infracțiuni de furt calificat. „În fapt, în perioada 31.01-16.03.2020, tânărul ar fi sustras de mai multe ori bunuri și bani, prin distragerea atenției angajaților în zona caselor de marcat, din incinta a trei societăți comerciale de pe raza municipiului Brăila. De asemenea, în perioada 16.09-03.11.2022, tânărul, prin același mod de operare, ar fi sustras bani și bunuri în dauna altor trei societăți comerciale, creând un prejudiciul total în valoare de aproximativ 6.000 de lei”, au precizat polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila.

În continuare se efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt și furt calificat.

La data de 10 noiembrie, Judecătoria Brăila a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila și a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a tânărului, fiind încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro