Tânăr împuşcat mortal, în zona trecerii BAC Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal
Atac armat în seara de Florii

Tânăr împuşcat mortal, în zona trecerii BAC Brăila

o altercaţie sângeroasă, produsă între doi fraţi, într-un local din oraşul Măcin, s-a încheiat tragic • un bărbat de 26 de ani, împuşcat cel mai probabil cu o armă de vânătoare, a pierdut lupta cu viaţa în ambulanţa care îl transporta la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila • în urma necropsiei, efectuate de dr. Gina Ilie, şef al Serviciului de Medicină Legală Brăila, s-a stabilit că moartea tânărului a fost una violentă, el prezentând „plagă împuşcată de hemitorace drept” • împuşcat în braţ a fost şi un alt tânăr din Măcin, care nu avea nicio treabă cu fraţii intraţi în conflict, ci doar a ieşit din curte la momentul nepotrivit • şi el a ajuns tot la spitalul din Brăila

 

Împuşcat cu arma de vânătoare de propriul frate şi băgat în sicriu, la numai 26 de ani. Atacul violent s-a produs în seara de Florii, în oraşul Măcin, însă umbra morţii s-a întins şi peste Brăila, asta pentru că victima şi-a dat ultima suflare chiar în ambulanţa aflată pe BAC-ul ce venea de pe un mal pe altul al Fluviului Dunărea. Nu se dorea decât ca victima împuşcată să ajungă cât mai repede la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, pentru ca medicii să îi poată sări în ajutor şi să o salveze. Din păcate, rezultatul a fost unul dureros. Tânărul a murit în timpul traversării.

La spitalul din Brăila a ajuns însă o altă persoană, care s-a trezit din senin împuşcată, în momentul în care ieşea din curtea casei, fără a avea vreo legătură cu atacatorul sau evenimentul.

 

Atacul armat s-a produs chiar în seara de Florii, când doi fraţi din oraşul tulcean Măcin s-au apucat să petreacă, evident cu mult alcool, într-un bar din localitatea de domiciliu. Seara nu avea cum să se termine în linişte şi fără vreo nenorocire, căci băutura în exces a aprins flacăra discordiei în cei doi fraţi. Totul s-a încins, iar de aici s-a ajuns la împuşcături cu arma, cel mai probabil una de vânătoare, două persoane fiind atinse de proiectile. Individul înarmat şi-a împuşcat efectiv propriul frate, iar acesta nu a mai scăpat cu viaţă.

De la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Tulcea ni s-a comunicat doar faptul că, într-adevăr, s-a produs un incident, în zona unui local din Măcin, fiind vorba despre două victime, dintre care una decedată. Ni s-a spus doar că a fost vorba despre un conflict, pe fondul consumului de alcool, însă nu am primit confirmarea că s-a tras cu arma de vânătoare. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru infracţiunea de omor, ancheta fiind desfăşurată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, care vor stabili cu exactitate cum s-a produs atacul violent.

În noaptea de duminică spre luni, o ambulanţă de la SAJ Brăila a fost solicitată de urgenţă la trecerea BAC. Ea trebuia să transporte rănitul la spitalulul cel mai apropiat, respectiv SJU Brăila. Salvarea l-a preluat pe tânărul plin de sânge, a urcat pe BAC, dar, din păcate, nu a mai ajuns cu el la destinaţie - a murit înainte ca BAC-ul să ajungă de pe malul din judeţul Tulcea pe cel de la Brăila. Drept urmare, drumul contra cronometru s-a încheiat la Serviciul de Medicină Legală Brăila.

Tânărul împuşcat de propriul frate, nu a fost singura victimă a atacului. Un alt bărbat, aflat în locul nepotrivit la momentul nepotrivit, a fost secerat de un glonţ. Acesta s-a trezit pur şi simplu împuşcat din senin, fără a avea vreo legătură cu altercaţia sau habar măcar de ce se întâmpla în apropierea casei sale. Glonţul l-a lovit în timp ce ieşea din curte. Şi el a ajuns tot la Brăila. În prezent se află internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă, fiind în grija medicilor care nu exclud o eventuală operaţie.

 

Proiectilul unei arme de vânătoare ar fi adus moartea

Aceasta este concluzia la care s-a ajuns în urma efectuării necropsiei asupra cadavrului ajuns la SML Brăila. Dr. Gina Ilie, şefa Serviciului de Medicină Legală, a declarat că moartea bărbatului de 26 de ani a fost una violentă şi „s-a datorat şocului traumatic şi hemoragic, asta consecutiv unei plăgi împuşcate de hemitorace drept, cu interesare plămâni, rupturi costale şi omoplat partea dreaptă. Cel mai probabil, leziunile s-au produs prin acţiunea mecanică a unui corp dur, posibil proiectil, ale cărui caracteristici urmează să le stabilim”. Sursa citată a mai spus că este posibil să fie vorba despre un proiectil al unei arme de vânătoare, însă totul se va stabili cu exactitate după analiza tuturor elementelor care vor ajuta la identificarea armei.

Legat de starea bărbatului rănit, dr. Ilie a precizat că acesta prezintă doar o plagă contuză pe braţul drept, destul de profundă, dar fără orificiu de ieşire, ceea ce duce la concluzia că a fost vorba despre o atingere tangenţială. Victima a fost împuşcată de la mică distanţă, după cum au tras concluzia specialiştii.

În momentul când împuşcatul a ajuns la spital, în toiul nopţii, de gardă era dr.  Toma Iulian. El a preluat victima în jurul orei 4.30. Medicul a explicat că pacientul prezenta o plagă împuşcată la braţul drept, fără probleme neurologice sau vasculare. „Pacientul este sub observaţie, nu este exclusă o operaţie, vedem mai departe evoluţia”. Bărbatul rănit, în vârstă de 25 de ani, nu i-a spus medicului decât că s-a trezit cu o plagă împuşcată. Nici el nu înţelegea exact cum şi de ce a căzut victimă.

Ancheta procurorilor va scoate însă tot adevărul la iveală.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro