Tânără violată pe un câmp din afara municipiului | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tânără violată pe un câmp din afara municipiului

Ameninţată cu acte de violenţă, urcată cu forţa în maşină şi dusă pe un câmp, unde a fost violată cu sălbăticie. De acest "tratament" a avut parte o tânără de 21 de ani, din municipiu, care s-a trezit acostată de un individ pe care îl cunoştea din vedere, întrucât locuia în acelaşi cartier cu ea. După comiterea faptei, violatorul a dispărut de la domiciliu, însă, după câteva zile, poliţiştii au dat de urma lui şi l-au "cazat" în spatele gratiilor.
Incidentul s-a produs în ziua de 25 iulie, ofiţerul de serviciu de la Poliţia Municipiului fiind sesizat telefonic, prin apelul de urgenţă 112, chiar de mama victimei, care îşi făcea griji pentru că nu putea să dea de urma fetei. Femeia le-a spus oamenilor legii că fiica sa, de 21 de ani, a fost urcată cu forţa într-o maşină cu număr de înmatriculare provizoriu, de către Marius G. (24 de ani) şi că nu reuşeşte să o contacteze telefonic. În baza sesizării, a fost constituită echipa operativă, care a depistat-o pe tânăra în cauză, pe strada Baldovineşti, în timp ce se deplasa singură spre domiciliul ei. Poliţiştii au efectuat cercetări şi au stabilit că în ziua respectivă, fata a fost victima unui viol care s-a produs pe un câmp din afara municipiului. În jurul orei 15.30, precizează poliţiştii, se deplasa pe jos pe strada Baldovineşti, din cartierul Chercea, împreună cu fratele ei, în vârstă de 15 ani. La un moment dat, ea a fost abordată de tânărul reclamat, care a invitat-o să urce în maşină. "Întrucât fata l-a refuzat, tânărul a ameninţat că îi agresează pe ea şi pe fratele ei. De teamă, tânăra a urcat în maşină şi a fost condusă de suspect pe un drum din afara municipiului, pe câmp, între localităţile Praporgescu şi Vădeni, unde, sub ameninţarea cu acte de violenţă, acesta a obligat-o să întreţină un raport sexual normal cu el", a precizat agent principal Camelia Bucur, din cadrul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. La locul faptei, poliţiştii au găsit abandonat autoturismul cu care a fost transportată victima, acesta fiind dus la sediul IPJ Brăila, în vederea continuării cercetărilor. Tânăra a fost examinată din punct de vedere medico-legal.
Poliţiştii Compartimentului Violenţă din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale au pornit în căutarea suspectului, care nu fusese găsit la domiciliu. În ziua de 3 august, individul a fost depistat pe raza municipiului, reţinut pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, şi încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Brăila. A doua zi, Marius G. a fost prezentat Judecătoriei Brăila, care a admis propunerea Parchetului şi a emis pe numele lui mandat de arestare preventivă, pe o perioadă de 29 de zile, pentru comiterea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi viol.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro