O brăileancă, de 18 ani, a trecut prin momente de coşmar după ce s-a trezit luată pe sus de patru tineri şi urcată cu forţa într-o maşină care a demarat în trombă. Printre răpitori se afla chiar fostul concubin al tinerei, care o ameninţase în mod repetat cu acte de violenţă, după ce fata a decis să se despartă de el. După această ispravă, cei patru tineri au ajuns în spatele gratiilor, ei fiind arestaţi preventiv pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.
Astfel, în seara zilei de 10 iulie, un instructor auto a sesizat la Poliţie faptul că, în timp ce era oprit cu autoturismul la bariera Lacu-Dulce, pentru a se urca la volan cursanta lui de 18 ani, aceasta a fost urcată cu forţa într-o maşină de patru tineri, care au plecat într-o direcţie necunoscută. Poliţiştii au fost alertaţi şi, în scurt timp, au oprit în trafic, pe strada Griviţa, la intersecţia cu strada Carpaţi, autoturismul urmărit în care se aflau Marian T. (25 de ani), CosminT.(32 de ani), Ionuţ.I. (23 de ani) şi George B. (23 de ani), toţi din Brăila, precum şi tânăra. Toţi au fost duşi la Poliţia Municipiului Brăila unde s-a stabilit că tânăra a fost într-o relaţie de concubinaj cu Marian T. şi, pe fondul unor neînţelegeri, s-au despărţit. "Tânărul i-a transmis în mod repetat ameninţări cu acte de violenţă, prin intermediul mai multor persoane, manifestându-şi intenţia de a se răzbuna pe aceasta. În acest sens, el a avut ideea de a o lipsi de libertate, având în vedere dorinţa de a se răzbuna pe fosta concubină", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal şi ameninţare, toţi patru tineri fiind reţinuţi pe bază de ordonanţă, apoi duşi în faţa instanţei cu propunere de arestare. Judecătoria Brăila a dispus arestarea preventivă, pe o durată de 29 zile, pentru cei patru inculpaţi, ei fiind încarceraţi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul IPJ Brăila.