Atacatorul de pe Aleea Narciselor, din cartierul Obor, care i-a smuls poşeta unei femei, a ajuns în spatele gratiilor. Pe numele lui Daniel Ştefănel Voicu, Judecătoria Brăila a dispus arestarea preventivă, pentru o lună de zile. Tânărul de 22 de ani, cercetat pentru tâlhărie, a încercat în zadar să îşi recapete libertatea. Zilele trecute, judecătorii Tribunalul Brăila i-au respins celui în cauză contestaţia împotriva măsurii arestării. "Respinge ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul Voicu Daniel Ştefănel împotriva încheierii din şedinţa de camera de consiliu din data de 10.07.2015, pronunţată de Judecătorul de Drepturi şi Libertăţi din cadrul Judecătoriei Brăila. Menţine încheierea din şedinţa de cameră de consiliu din data de 10.07.2015, pronunţată de Judecătoriei Brăila. Obligă inculpatul la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă", este soluţia dată de Tribunalul Brăila pe 14 iulie, postată pe site-ul instanţei. Tânărul va sta în arest preventiv până pe 8 august, inclusiv.
Din probatoriul administrat în cauză, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila, a rezultat faptul că pe 30 iunie, în jurul orei 13.30, inculpatul Daniel Ştefănel Voicu, în timp ce se deplasa pe Bulevardul Dorobanţilor, din direcţia străzii Şcolilor către strada Albina, pe trotuar, în dreptul unei farmacii, a observat persoana vătămată, Maria P. (58 de ani), fiind singură şi având asupra sa o poşetă. Potrivit procurorului de caz, inculpatul a luat hotărârea de a sustrage poşeta şi s-a deplasat în urma femeii, iar când aceasta a ajuns pe Aleea Narciselor, în dreptul unui bloc, s-a apropiat din spate, i-a smuls poşeta şi a fugit pe aleea ce duce spre Liceul "Panait Cerna". "Inculpatul a traversat apoi Bd. Dorobanţilor şi a mers în spatele blocului B33, în dreptul unei centrale termice de cartier, unde a verificat conţinutul poşetei, ocazie cu care a găsit în interiorul acesteia suma de 50 lei şi alte documente personale. "Şi-a însuşit suma de 50 lei, după care a aruncat poşeta pe acoperişul respectivei centrale termice", a arătat procurorul.
În urma cercetărilor efectuate în teren de poliţişti de la Biroul de Investigaţii Criminale, în ziua de 9 iulie, la ora 6.00, în baza mandatelor de percheziţie domiciliară emise de Judecătoria Brăila, au acţionat la domiciliile tânărului bănuit că ar fi comis infracţiunea. Acesta a fost depistat şi condus la sediul Poliţiei Municipiului Brăila pentru cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie. Suspectul a fost reţinut pe bază de ordonanţă, pentru primele 24 de ore, fiind încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă, din cadrul IPJ Brăila, fiind dus apoi în faţa instanţei.