Tâlharul din Hipodrom, în arest | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tâlharul din Hipodrom, în arest

Tâlharul din Hipodrom, Mihai Budurescu, cel care a atacat o femeie pe o alee din cartierul Hipodrom şi i-a smuls poşeta, a ajuns zilele trecute în spatele gratiilor. Bărbatul de 42 de ani, din Cazasu, a trântit-o la pâmânt pe femeie, victima fracturându-şi două degete, pentru vindecare având nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale.
Zilele trecute, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au solicitat instanţei de judecată arestarea preventivă a inculpatului Mihai Budurescu, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art. 233-234 din Codul Penal. Cererea a fost admisă de Judecătoria Brăila, pe numele tâlharului fiind emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, el urmând să stea la arest până la data de 3 aprilie. "Din probatoriul administrat în cauză, până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că, în timp ce persoana vătămată Rodica S. se deplasa către domiciliu, pe strada Hipodrom, inculpatul Budurescu Mihai a deposedat-o, prin violenţă, de o poşetă ce conţinea un telefon mobil, suma de 400 de lei, documente personale şi alte bunuri. Inculpatul a împins-o pe partea vătămată, aceasta căzând pe sol şi fracturându-şi două degete de la mână, pentru care necesită, potrivit certificatului medico-legal, 35-40 de zile de îngrijiri medicale", se arată în comunicatul Parchetului.
Atacul violent a avut loc în urmă cu o săptămână, tâlharul fiind depistat la câteva zile de poliţiştii de la Investigaţii Criminale, cel care a sesizat poliţia fiind chiar soţul femeii de 54 de ani. Judiciariştii au adus la cercetări mai multe persoane însă au probat că persoana care ar fi săvârşit tâlhăria este Mihai Budurescu, din localitatea Cazasu. Acesta ar fi vândut telefonul mobil în schimbul sumei de 70 de lei, telefonul fiind recuperat apoi de către poliţişti.
Suspectul a fost reţinut pe ordonanţă şi dus de procurori în faţa instanţei, cu propunere de arestare preventivă.
Tot la arest, pentru o lună de zile, a ajuns şi atacatorul din autobuz, Gheorghiţă Arnăutu, de 47 de ani, care s-a apucat să fure portofelele persoanelor care circulau cu autobuzul. Potrivit procurorilor, în timp ce circula cu autobuzul liniei 4, bărbatul s-a îmbrâncit în persoana vătămată Vasile V., de 68 de ani, smulgându-i portofelul din buzunarul exterior al hainei. Hoţul a coborât la următoarea staţie, a luat banii din portofel, apoi l-a aruncat într-un tomberon de pe Calea Călăraşilor. Acelaşi bărbat pus pe furat s-a urcat apoi în autobuzul 2 unde a încercat să fure portofelul unei femei în vârstă, folosind aceeaşi metodă. Bătrâna a simţit însă mâna hoţului şi a încercat să se apere, doi călători fiind martori, ei plecând în urmărirea celui pus pe furat şi sesizând poliţia prin 112.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro