Tâlharul de la farmacia “Remedia”. Poliţiştii încă îl caută | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tâlharul de la farmacia “Remedia”. Poliţiştii încă îl caută

în seara de 17 decembrie, un individ a intrat în farmacia din Hipodrom şi le-a ameninţat pe cele două angajate, reuşind să fure 1.500 de lei • poliţiştii îl caută pe tâlhar • până ieri, la închiderea ediţiei, acesta nu fusese prins

 

Poliţiştii brăileni îl caută pe un individ care a dat buzna într-o farmacie din Hipodrom, în seara de 17 decembrie, le-a ameninţat pe angajate şi a furat suma de 1.500 lei. Până ieri, la închiderea ediţiei, suspectul de tâlhărie nu fusese prins. Ancheta este încă în curs.

După cum v-am informat în ediţia online, un tânăr care avea un cuţit asupra sa a  intrat în farmacia “Remedia”, profitând de faptul că nu se afla niciun client în farmacie. Acesta a reuşit să fure banii dintr-un sertar, însă apoi s-a făcut nevăzut. O farmacistă a reuşit să fugă în altă cameră şi să sune la numărul de urgenţă 112. Poliţiştii de la serviciul de Investigaţii Criminale au sosit imediat la locul faptei, însă nu l-au mai găsit pe tâlhar. Cercetările sunt în curs iar poliţiştii încearcă să dea cât mai repede de urma tâlharului.

Patroana farmaciei este convinsă că astfel de fapte sunt comise de infractorii care au reuşit să scape din spatele gratiilor în baza unor legi care îi favorizează.

Deocamdată dosarul penal întocmit de poliţişti este înregistrat cu autor necunoscut.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro