A furat lemne de la fostul combinat şi a fost surprins de paznicul societăţii, pe care l-a lovit în plină figură, victima având nevoie de 2 zile de îngrijiri medicale.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au dispus trimiterea în judecată, sub arest preventiv, a inculpatului Cristinel Feraru, din Brăila, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie. Potrivit procurorilor, în ziua de 28 ianuarie 2016, în jurul orei 17:00, Feraru a sustras, împreună cu un alt individ, Ştefan Chiriac, material lemnos din incinta punctului de lucru situat pe Platforma Chimică. Fiind surprins de paznicul societăţii, inculpatul l-a lovit pe acesta cu pumnul în zona feţei, ca să-şi asigure scăparea. Ulterior, autorul agresiunii a sărit gardul împrejmuitor al societăţii şi, ajutat de Chiriac, a luat scândurile şi deşeurile din lemn furate şi le-a transportat la domiciliu.
Pe 30 ianuarie 2016, Judecătoria Brăila a admis cererea procurorilor PJ Brăila şi au dispus arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, a tâlharului de la fostul combinat, Cristinel Feraru.