Tâlharul «Magraonu», dat de gol de camerele video | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tâlharul «Magraonu», dat de gol de camerele video

Procurorul Gheorghe Velea, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, l-a trimis în judecată, zilele acestea, pe Valerică Stan, în vârstă de 49 de ani, zis "Magraonu", cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de "portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase". Stan a negat constant acuzaţiile care i se aduc, în condiţiile în care a fost prins în flagrant cu cuţitul în cafe-bar, după ce a ameninţat că-l taie pe un client. Autorul infracţiunii a mai fost condamnat de două ori pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.
Potrivit dosarului penal instrumentat de procuror, în ziua de 21 februarie 2016, ora 17:00, brăileanca A.G., angajată a cafe-barului aparţinând SC "Briarisol" SRL Brăila, a sesizat poliţia afirmând că "o persoană de etnie romă" ameninţa cu un cuţit un client al cafe-barului. La faţa locului a fost trimis un echipaj de jandarmi, care l-a depistat pe autor în local, iar la o masă alăturată, pe un scaun, se afla un cuţit de 20 de centimetri, care-i aparţinea suspectului.
Angajata cafe-barului a precizat că, în timp ce era de serviciu, l-a văzut pe Valerică Stan, pe care-l cunoştea după porecla "Magraonu", cum îl ameninţa cu cuţitul pe un alt client, Valentin P., pe care-l ştia după apelativul "Vali". Brăileanca a încercat să-l determine pe "Magraonu" să înceteze, strigând la el să se oprească, însă acesta a continuat să-l ameninţe pe client. În aceste împrejurări, femeia a fost nevoită să anunţe poliţia.
Bărbatul ameninţat cu cuţitul a declarat că, în timp ce se afla la un aparat de jocuri, "Magraonu" - pe care-l cunoştea şi care se afla singur la o masă, consumând alcool - a venit cu un cuţit şi a ameninţat "că-l taie", fără niciun motiv. "Vali" a mai spus că agresorul era beat în acel moment, motiv pentru care nu i-a dat atenţie şi nici nu a depus plângere penală împotriva lui pentru ameninţare.
Audiat de către poliţişti, Valerică Stan a negat săvârşirea faptei, afirmând că a consumat alcool în cafe bar şi că a avut "discuţii contradictorii" cu "Vali", dar că nu a folosit niciun cuţit în incinta localului şi nu a ameninţat pe nimeni. Numai că imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale localului spun cu totul altceva.
În înregistrări apare "Magraonu" care, ameninţător, a mers cu un cuţit în faţa lui Valentin P., l-a bruscat (având cuţitul în mână), după care a pus arma albă mai întâi în buzunar, apoi pe un scaun de la o masă alăturată, unde nu se mai afla nimeni. Cuţitul a fost găsit, ulterior, de echipajul de jandarmi sosit la faţa locului şi predat poliţiei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro