* în data de 21 ianuarie, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei au solicitat instanţei arestarea preventivă a inculpaţilor P. Mitic, 39 ani, şi D. Florin, 33 ani * cei doi au fost arestaţi pentru 30 de zile pentru infracţiunea de tâlhărie calificată * în seara de 20 ianuarie, cei doi au intrat în casa unei bătrâne de 85 de ani, cu feţele acoperite, victima fiind ameninţată cu acte de violenţă şi lăsată fără suma de 800 lei
Octogenară din sat Vultureni atacată de doi tâlhari cu mască. Indivizii au dat buzna în casa unei octogenare şi, după mai multe ameninţări, au forțat-o pe aceasta să le dea bani. Tâlharii au ajuns în spatele gratiilor.
Potrivit informaţiilor transmise de Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria (PJ) Făurei, în data de 21 ianuarie, procurorii au solicitat Judecătoriei Făurei arestarea preventivă a inculpaţilor P. Mitică, în vârstă de 39 ani, şi D. Florin, în vârstă de 33 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal. Cererea a fost admisă, judecătorul de drepturi şi libertăţi dispunând arestarea preventivă a inculpaţilor pe o perioadă de 30 de zile.
„Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei. Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor: P. Mitică, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art.233 Cod Penal, cu aplicarea art. 77 şi art. 41 din Codul Penal şi D. Florin, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, prevăzută de art.233 Codul Penal, cu aplicarea art. 77, pe o durată de 30 de zile, de la 21.01.2021 până la 19.02.2021, inclusiv. Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu al inculpaţilor (avocat D. A. cu Delegaţie pentru Asistenţă Juridică Obligatorie - suma de 868 lei pentru inculpatul P. Mitică şi suma de 868 lei, pentru inculpatul D. Florin ) rămâne în sarcina statului, urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicarea minutei pentru cei lipsă”, este soluţia pronunţată în camera de consiliu a Judecătoriei Făurei la data 21 ianuarie şi postată pe site-ul instanţei.
Până vineri, 22 ianuarie, măsura arestului dispusă în primă instanţă nu fusese contestată de cei doi inculpaţi.
Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale a rezultat faptul că, în seara zilei de 20 ianuarie 2021, în jurul orei 20:30, având feţele acoperite, inculpaţii P. Mitică şi D. Florin au pătruns fără drept în curtea şi apoi în locuinţa persoanei vătămate G. S., în vârstă de 85 ani, din loc. Vultureni, judeţul Brăila. Aceştia au exercitat asupra bătrânei ameninţări cu acte de violenţă şi i-au sustras în acest mod o sumă de circa 800 lei, după cum au stabilit procurorii PJ Făurei.
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul P. Mitică s-a mai stabilit că la data săvârşirii faptei acesta se afla sub control judiciar într-o altă cauză penală aflată pe rolul Judecătoriei Bacău.