Doi tineri au acostat o fată de 14 ani, pe Şoseaua Buzăului, iar unul i-a smuls telefonul din mână. Minora a fost sunată chiar de unul dintre tâlhari, fost coleg de-al ei, iar celălalt i-a smuls telefonul.
Luni, la ora 19.20, fata de 14 ani a apelat numărul de urgenţă 112 şi a sesizat că, în timp ce se deplasa spre domiciliu, o persoană necunoscută i-a sustras prin smulgere telefonul mobil, după care a fugit. Din primele cercetări, lucrători de la Poliţia Municipiului au stabilit că un fost coleg de-al fetei a apelat-o pe telefonul mobil. În acest timp, un alt minor, de 17 ani, i-a furat telefonul, apoi a luat-o la goană către strada Comunarzi. "Cei doi minori, despre care s-a stabilit că au premeditat modul de acţiune, au fost conduşi la sediul Poliţiei Municipiului, în vederea audierii şi cercetării cu privire la comiterea infracţiunii de tâlhărie", a precizat insp. principal Jenel Şogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.