Tâlhar trimis la închisoare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tâlhar trimis la închisoare

Un individ de 33 de ani, care i-a terorizat pe localnicii din Tudor Vladimirescu, şi-a primit pedeapsa pentru una dintre infracţiunile comise. Magistraţii Judecătoriei Brăila l-au condamnat pe recidivistul Victor Cuţi la 1 an şi 7 luni închisoare cu executare, pentru tâlhărie. El a încercat să sustragă porumb de pe o solă care nu-i aparţinea şi, fiind surprins de proprietar, l-a lovit pe acesta cu pumnul. Acelaşi bărbat a băgat spaima într-o familie de bătrâni din comună, pe care i-a ameninţat şi lovit cu toporul în propria casă.
Potrivit anchetatorilor, pe 21 octombrie 2010, Tudorel B. a reclamat la Poliţia comunei Tudor Vladimirescu că l-a prins pe Cuţi în timp ce sustrăgea porumb ştiuleţi de pe o solă ce-i aparţine. După cercetările desfăşurate, poliţiştii au stabilit că, în acea zi, individul a plecat de la domiciliu cu câţiva saci după el şi s-a deplasat în partea de nord a satului, pentru a sustrage porumb. Astfel, în timp ce încărca cerealele în saci, a fost observat de proprietarul solei şi de un martor, care se aflau la o distanţă de 50 - 60 metri de acesta. Văzând ce face, proprietarul s-a dus la hoţ şi i-a spus că se află pe terenul lui, încercând totodată să îi ia sacul pe care acesta îl încărcase deja. Atunci, Cuţi a început să-l ameninţe cu acte de violenţă şi a vrut să-l lovească cu pumnul în zona feţei, lovitura nimerindu-l însă în piept. Victima s-a îndepărtat de agresor şi s-a dus după ajutoare, iar când a revenit la locul cu pricina nu l-a mai găsit acolo pe bărbat, care abandonase sacul încărcat cu porumb.
Când a comis fapta, învinuitul era în stare de recidivă postexecutorie, fiind condamnat anterior pentru săvârşirea unei infracţiuni de tâlhărie şi a uneia de violare de domiciliu la o pedeapsă de 5 ani şi 4 luni închisoare. Cuţi se liberase din penitenciar în noiembrie 2005, mai având de executat 788 zile de închisoare.
După tâlhăria din octombrie 2010, Victor Cuţi a mai făcut o ispravă. La sfârşitul lunii ianuarie, el a dat buzna peste doi bătrâni în casă, băut bine şi înarmat cu un topor, pentru a recupera o sumă de bani. Agenţii Postului de Poliţie Comunală Tudor Vladimirescu au fost sesizaţi despre incident chiar de una dintre victime, în vârstă de 77 de ani. În urma evenimentului, reclamantul şi soţia acestuia, de 75 de ani, au ajuns la spital pentru îngrijiri medicale. În acest caz procurorii brăileni urmează să se pronunţe, pe numele agresorului fiind emis mandat de arestare preventivă, imediat după comiterea faptei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro