Tâlhar săltat de poliţişti | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tâlhar săltat de poliţişti

un brăilean de 27 de ani, acuzat că a comis infracţiuni de furt şi tâlhărie a fost dus la arest • acesta i-a furat telefonul unei brăilence, iar bunul a fost găsit la domiciliul hoţului

 

Un individ de 27 de ani, acuzat de comiterea unor infracţiuni de furt şi tâlhărie, a fost luat de acasă de poliţişti şi dus la arest. Alături de el au fost săltaţi şi doi fraţi, întrucât nu se ştia în primă fază care dintre cei trei este autorul infracţiunilor.

La data de 4 aprilie, poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale, cu sprijinul celor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa unui brăilean, în vârstă de 33 de ani. Acesta era bănuit că se află în posesia unui telefon mobil ce i-a fost sustras unei brăilence de 43 de ani, chiar în ziua de 1 martie, în jurul orei 07.00. În urma percheziţiei, poliţiştii au identificat telefonul în cauză, iar bărbatul, împreună cu alţi doi fraţi, au fost conduşi la sediul Poliţiei Municipiului, pentru audieri. Cercetările efectuate au scos la iveală faptul că, unul dintre fraţi, în vârstă de 27 de ani, din Brăila, a comis furtul în cauză. Acesta mai avea în listă două infracţiuni, de furt şi tâlhărie, săvârşite în ziua de 22 februarie.

Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal, el fiind reţinut de poliţişti pe bază de ordonanță pentru 24 ore, urmând să fie prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă. Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro