Tâlhar profesionist trimis la puşcărie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tâlhar profesionist trimis la puşcărie

Specializat în comiterea de furturi şi tâlhării, un tânăr din comuna Tufeşti, condamnat la aproape 5 ani închisoare, a fost săltat de poliţişti şi dus la puşcărie. Pe numele lui Octavian C., de 23 de ani, s-a emis mandat de executare a pedepsei.
În ziua de 14 iulie, poliţişti de la Secţia 5 de Poliţie Rurală Viziru l-au depistat şi reţinut pe Octavian C. (23 de ani), din comuna Tufeşti. "La data de 30 iunie, Judecătoria Însurăţei a emis mandat de executare a pedepsei de 4 ani, 7 luni şi 20 de zile de închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie calificată, furt calificat şi violare de domiciliu", a precizat scms. Jenel Sogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila. Poliţiştii l-au încarcerat pe tânăr în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.
Pentru a face rost de bani, tânărul din Tufeşti a comis furturi unul după altul, însă a ajuns în final pe mâna poliţiştilor. În 2014, au stabilit anchetatorii, individul pus pe furat a dat buzna în casa unei bătrâne şi a ameninţat-o cu cuţitul pentru a-i da banii de pensie. Acelaşi tânăr a furat unei femei poşeta cu bani şi o bicicletă din faţa unui magazin. Iniţial, faptele au fost în evidenţe cu autor necunoscut. În februarie anul trecut, poliţişti ai Secţiei 5 de Poliţie Rurală Viziru şi ai Postului de Poliţie Comunal Tufeşti l-au identificat pe hoţul profesionist, Octavian C., din comuna Tufeşti, care a comis în total nouă furturi în numai două luni. În ziua de 8 februarie 2014, în jurul orei 16.45, tânărul a intrat fără drept în locuinţa unei localnice de 88 de ani şi, sub ameninţarea cu cuţitul, i-a cerut banii. Poliţiştii au stabilit că, în aceeaşi zi, la ora 19.00, Octavian i-a sustras unei brăilence poşeta dintr-o autoutilitară, lăsată neasigurată pe o stradă din Tufeşti. În poşetă se aflau portofelul cu documente personale, suma de 50 de lei şi un telefon mobil, toate în valoare de 800 de lei. Totodată, celui în cauză i s-a mai dovedit că în ziua de 8 ianuarie 2014, i-a sustras unui localnic o bicicletă, în valoare de 400 de lei, din faţa unui magazin din comună.
Tot în urmă cu două zile, poliţiştii au depistat şi încarcerat un alt condamnat. Agenţi de la Postul de Poliţie Comunal Dudeşti l-au reţinut pe Grafian S. (38 de ani), din satul Tătaru, comuna Dudeşti, pe numele căruia, pe 30 iunie, Judecătoria Făurei a emis mandat de executare a pedepsei de doi ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. Şi acesta a ajuns tot la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Galaţi.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro