Tâlhărit de doi prieteni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tâlhărit de doi prieteni

Un brăilean a mers în noaptea de miercuri la Secţia 5 de Poliţie Rurală Viziru şi a reclamat că a fost tâlhărit de doi indivizi. Bărbatul în vârstă de 38 de ani, din comuna Viziru, le-a povestit poliţiştilor că în timp ce se deplasa către domiciliu, aflându-se în stare avansată de ebrietate, pe strada Iancu de Hunedoara, din localitatea amintită, persoane necunoscute i-au sustras prin violenţă suma de 3.500 de lei. Poliţiştii au efectuat cercetări şi investigaţii în teren şi au descoperit că lucrurile nu stau tocmai aşa. Oamenii legii au stabilit că victima a consumat băuturi alcoolice, împreună cu doi indivizi în vârstă de 20 şi 21 de ani, ambii din comuna Viziru, la diferite cafe-baruri din localităţile Bărăganul, Însurăţei şi Viziru. După o înţelegere prealabilă între cei doi tineri, ajungând pe strada amintită, unul dintre aceştia l-a împins pe reclamant, acesta a căzut pe carosabil, iar celălalt amic de pahar i-a sustras din buzunarul de la spate al pantalonului suma de 100 de lei şi 30 de euro. Ulterior, s-au urcat în autoturismul condus de o altă persoană, care îi aştepta, şi au plecat la domiciliile lor. Poliţiştii au recuperat banii de la autori şi au stabilit că partea vătămată a pierdut restul sumei declarate în împrejurări necunoscute. Celor trei indivizi implicaţi li s-au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie şi complicitate la tâlhărie. Procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Însurăţei a dispus ca aceştia să fie cercetaţi în stare de libertate.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro