“Atunci a mers Iisus împreună cu ei la locul ce se numeşte Ghetsimani şi a zis ucenicilor: Şedeţi aici până ce voi merge să Mă rog acolo. Şi luând pe Petru şi pe cei doi fii ai lui Zevedeu, a început a Se întrista şi a Se mâhni şi le-a zis lor: Întristat este sufletul Meu până la moarte. Rămâneţi aici şi privegheaţi împreună cu Mine.
Şi mergând puţin, S-a rugat zicând: Părinte, dacă este cu putinţă, să treacă de la Mine paharul acesta; dar nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu. Şi a venit la ei şi i-a găsit dormind; şi a zis lui Petru: Aşa, n-aţi putut veghea un ceas cu Mine? Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în ispită, că duhul este osârduitor, iar trupul neputincios.”
Nu fără pricină S-a adresat numai lui Petru, deşi dormeau şi ceilalţi doi, ci a vrut să-l mustre şi cu acest prilej pentru pricina de care am vorbit mai înainte. Apoi, pentru că şi ceilalti spuseseră acelaşi lucru - că spune evanghelistul: “Când Petru a zis: Chiar de-ar fi să mor împreună cu Tine, eu nu mă voi lepăda de Tine, au spus la fel şi toţi ucenicii”, deci pentru că spuseseră şi ceilalti ucenici acelaşi lucru, Hristos le-a grăit tuturor, pentru a vădi slăbiciunea lor. Că ei, care spuseseră că voiesc să moară împreună cu El, n-au putut atunci să privegheze, nici să se întristeze cu El când era întristat, ci i-a biruit somnul.
Hristos S-a rugat cu stăruinţă, ca sa nu pară că rugăciunea Lui e o făţărie. Sudoarea Îi curgea din aceeaşi pricină, dar şi pentru ca să nu spună ereticii că agonia sufletului Său era prefăcătorie. Din pricina aceasta sudoarea Lui, ca picăturile de sânge; din pricina aceasta s-a arătat un înger întărindu-L; din pricina aceasta, atâtea nenumărate dovezi de frică, ca să nu spună nimeni că sunt plăsmuite cuvintele Evangheliei. Din pricina aceasta şi rugăciunea Lui stăruitoare. Prin cuvintele: “Dacă e cu putinţă să treacă” a arătat firea Lui omenească, iar prin cuvintele: “Dar nu cum voiesc Eu, ci cum voieşti Tu” a arătat virtutea şi înţelepciunea Lui, învăţându-ne să urmăm lui Dumnezeu, chiar când firea noastră ne trage în altă parte.
Dar pentru că nu era de ajuns pentru oamenii fără de minte să le arate numai faţa plină de tristeţe, Hristos a adăugat şi cuvintele. Şi iarăşi, pentru că nu le erau de ajuns numai cuvintele, au trebuit şi faptele; şi a unit cuvintele cu faptele, ca şi cei mai cârtitori oameni să creadă că a fost om şi a murit. Dacă, după ce a făcut toate acestea, mai sunt încă unii care nu cred că a fost om cu adevărat, cu mult mai mult n-ar fi crezut de n-ar fi fost acestea.
Apoi vine la Petru şi-i spune: “Aşa, n-ai putut veghea un ceas cu Mine?”. Toţi dormeau, dar îl mustra pe Petru, ca să-i aducă aminte de cuvintele pe care le rostise mai înainte. Cuvintele “cu Mine” nu sunt puse fără rost, ci ca şi cum i-ar fi spus: “N-ai putut să priveghezi cu Mine, şi ai spus că-ţi vei pune sufletul pentru Mine?” Şi celelalte cuvinte tot acelaşi lucru îl arată, că spune: “Privegheaţi şi vă rugaţi, ca să nu cădeţi în ispită”.
