Sute de specii de albine sălbatice, în pericol | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sute de specii de albine sălbatice, în pericol

Realizat de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN), este primul studiu consacrat populaţiilor de albine sălbatice din Europa, mult mai puţin cunoscute decât semenele lor domestice, dar la fel de utile pentru culturile de plante. Situaţia este îngrijorătoare, ţinând cont de faptul că 84 % din producţia vegetală din Europa destinată consumului uman depinde de polenizarea realizată de albine şi bondari, afirmă UCIN, pledând pentru investiţii urgente în cercetare pentru a stopa declinul numeric al acestor insecte extrem de utile.
Printre cele mai mari ameninţări la adresa existenţei albinelor, studiul menţionează diminuarea biodiversităţii vegetale ca urmare a agriculturii intensive şi folosirii pesticidelor. De exemplu, aceasta pare a fi cauza diminuării, aproape de extincţie, din unele ţări europene a speciei Andrena transitoria, care înainte era răspândită din Sicilia până în Ucraina. Alte ameninţări majore sunt urbanizarea, creşterea numărului de incendii şi încălzirea climatică, din cauza căreia suferă mai ales bondarii, un sfert din speciile de aceste insecte fiind pe cale de dispariţie, scrie agerpres.ro.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro