• abaterile săvârşite de lucrători ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, semnalate prin plângeri formulate de cei care s-au considerat nedreptăţiţi de oamenii în uniformă, le-au dat dureri de cap ofiţerilor de la Control Intern • numai anul trecut, au fost efectuate verificări faţă de 507 poliţişti, pentru ca în primul trimestru al acestui an alţi 79 să intre în lista celor cercetaţi • sesizările au vizat în principal aspecte disciplinare privind comportamentul adoptat de poliţişti în timpul serviciului sau în societate, fiind vorba şi de plângeri împotriva măsurilor luate de organele de cercetare • cert este că, în cazul a 70 de poliţişti, sesizările care vizau aspecte de natură penală au fost înaintate la unităţile de parchet
Şi poliţiştii greşesc câteodată! Comportamentul inadecvat adoptat de oamenii în uniformă, fie în timpul serviciului, fie în societate, i-a “aruncat” în atenţia Compartimentului de Control Intern pe sute de poliţişti. Dacă în cazul unora s-a constatat că nu era vorba despre vreo faptă ilegală, sesizările formulate fiind clasate, în cazul altora a plouat cu sancţiuni şi chiar dosare penale, înaintate către unităţile de parchet.
Potrivit datelor transmise de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila, în cursul anului 2016, au fost efectuate verificări faţă de 507 poliţişti din cadrul instituţiei, iar în primul trimestru al acestui an, au fost cercetaţi alţi 79. Aceştia fac parte preponderent din structurile operative ale instituţiei. Sesizările la adresa oamenilor în uniformă au vizat, în principal, aspecte disciplinare privind comportamentul adoptat de poliţişti în timpul serviciului sau în societate. La acestea se adaugă plângeri împotriva actelor şi măsurilor luate de organele de cercetare ale poliţiei judiciare în dosarele penale instrumentate, plângeri împotriva proceselor-verbale de constatare a contravenţiilor ori fapte penale, presupuse a fi fost săvârşite de către poliţişti.
Astfel, în perioada 1 ianuarie 2016 şi până în prezent, la nivelul Compartimentului Control Intern au fost înregistrate 516 sesizări (petiţii, lucrări generale, audienţe). În unele cazuri, au fost definitivate cercetările, iar poliţiştii incriminaţi au primit atenţionări, amenzi, unii fiind trimişi chiar în faţa procurorilor, asta pentru că acuzaţiile erau de natură penală. Concret, potrivit informaţiilor transmise de IPJ Brăila, în 12 cazuri a fost aplicată măsura administrativă “Atenţionarea”, iar în 25 de cazuri s-a dispus cercetarea prealabilă, fiind aplicate 6 sancţiuni. Alte 70 de sesizări au fost înaintate la unităţile de parchet, pentru analiză şi măsuri, vizând aspecte de natură penală sau plângeri împotriva actelor de urmărire penală. Au fost şi poliţişti ajunşi în atenţia Compartimentului Control Intern (CCI) în cazul cărora s-a stabilit nevinovăţia. Este vorba despre 119 sesizări, care au fost clasate ori s-au dispus măsuri administrative de remediere a deficienţelor. Totodată, lucrătorii CCI au efectuat cercetări în lucrări penale vizând poliţişti şi le-au soluţionat după cum urmează: una cu referat de terminare a urmăririi penale, 9 lucrări penale au fost clasate, 4 lucrări penale au fost înaintate unităţii de parchet, iar în 78 de cazuri a fost sesizat organul competent.
De asemenea, urmare a solicitărilor diferitelor unităţi de parchet, lucrătorii CCI au efectuat acte de cercetare penală, vizând lucrători ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, în cadrul a 120 de delegări (reprezentând sesizări înregistrate la unităţile de parchet).
De exemplu, printre poliţiştii cercetaţi de CCI şi ulterior de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila se numără şi şeful Postului de Poliţie Comunală Surdila-Găiseanca, agentul şef Costel Feraru, suspectat de fapte de corupţie. După cum v-am informat în ediţia cotidianului din data de 11 mai 2017 - “Poliţistul, Biblia şi hoţii III: Şeful de post, cercetat penal”, totul a pornit de la acuzaţiile aduse de localnicul Petrea Iordache.
În plus, în cursul anului trecut şi primele luni ale acestui an, poliţiştilor din cadrul IPJ Brăila le-au fost aplicate şi sancţiuni disciplinare, conform art. 58, alin. 1 din Legea nr. 360 din 2 iunie 2002, privind Statutul poliţistului. Astfel, o sancţiune a constat în “diminuarea salariului funcţiei de bază cu 10%, pe o perioadă de 3 luni”, iar alte cinci sacţiuni s-au dat conform art. 58 alin. 1, lit. a – “mustrare scrisă”.
Direcţia Control Intern este unitatea operativă centrală a Poliţiei Române, fără personalitate juridică, cu competenţă materială şi teritorială generală în executarea controalelor şi verificărilor la unităţile Poliţiei Române. Are ca atribuţii principale executarea controalelor de fond/tematice la unităţile de poliţie, verificarea sesizărilor îndreptate împotriva personalului Poliţiei Române, cercetarea prealabilă a actelor de indisciplină comise de poliţişti. În cadrul Poliţiei Brăila funcţionează Biroul Control Intern, o structură specializată în cercetarea prealabilă a faptelor poliţiştilor care constituie abateri disciplinare.
Mită la poliţişti
Dacă unii poliţişti brăileni au fost mai norocoşi, în sensul că, deşi la adresa lor s-au făcut unele acuzaţii, în final au scăpat cu amenzi ori mustrări, pe alţii i-a cam pândit ghinionul şi sunt deja cercetaţi în dosare penale grele. În topul listei sunt agenţii de la Biroul Rutier şi Ordine Publică, judecaţi în dosarul “Mită la poliţişti”, aflat pe rolul Tribunalului Brăila, în timp ce poliţiştii acuzaţi de infracţiuni grave sunt puşi la dispoziţia conducerii IPJ Brăila şi nu îşi mai pot desfăşura activitatea poliţienească obişnuită. În data de 4 iunie 2015, au venit veştile proaste pentru agenţii de la Biroul Rutier şi Ordine Publică, săltaţi de la locul de muncă de procurorii Direcţiei Generale Anticorupţie, în urma unor descinderi de amploare. Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au dispus trimiterea în judecată a agenţilor suspectaţi că au luat mită de la şoferi, pentru a trece cu vederea peste greşelile din trafic. Este vorba despre 22 de agenţi, dintre care 11 au şi fost arestaţi preventiv şi la domiciliu, după descinderile DGA, ceilalţi 11 fiind cercetaţi sub control judiciar. Între timp, toţi poliţiştii au scăpat de măsurile preventive.
Acuzaţiile sunt de luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual. Potrivit procurorilor, sumele primite de oamenii în uniformă ajungeau până la 1.500 lei şi erau remise fie în documentul RCA, fie în palmă cu ocazia strângerii de mână sau în portbagajul maşinii. Se pare că poliţiştii îşi făcuseră un obicei din a primi mită, fără a se gândi la riscuri.
Potrivit Parchetului de pe lângă ÎCCJ, în dosarul constituit ca urmare a sesizării din oficiu în legătură cu săvârşirea unor fapte de corupţie de către politişti din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul parchetului au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a 22 de inculpaţi. În stare de arest preventiv, erau agenţii Dragoş Pascu, Ion Emanuel şi Daniel Meiroşu, ei fiind judecaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu. Florian Valentin Oprescu este cercetat pentru luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual, iar Bălan Cristian, Podaru Fănel, Bunea Marius, Hagiu Daniel şi Meiroşu Cosmin Valentin, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de luare de mită şi abuz în serviciu. Faţă de agenţii Paraleu Alin Petrişor şi Simion Marius, procurorii au dispus trimiterea în judecată tot pentru trei infracţiuni, respectiv luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual. Nu au scăpat de acuzaţii nici agenţii aflaţi sub control judiciar. Astfel, Aurelian Emanuel Cioroiu şi Adrian Ionuţ Mocanu vor fi judecaţi pentru infracţiunile de luare de mită, abuz în serviciu şi fals intelectual, iar Valentin Eugen Bunea, Gheorghe Manea, Alexandru Constantin, Victor Burlacu, Dragoş Constantin Custură, Ionuţ Urse şi Adrian Ilie, pentru infracţiunile de luare de mită şi abuz în serviciu. Alţi doi agenţi, Ionuţ Grigoriu şi Stănică Fărcaş, sunt acuzaţi de infracţiunile de luare de mită şi abuz în serviciu sub forma complicităţii.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au arătat faptul că agenţii se obşinuiseră să încaseze bani necuveniţi şi aveau unele metode, bine puse la punct, pentru a intra în posesia sumelor, astfel încât să nu fie observaţi. “În perioada decembrie 2014 - aprilie 2015, inculpaţii, agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Brăila - Biroul Rutier şi Biroul de ordine publică, au primit bani sau alte foloase necuvenite din partea unor conducători auto care erau depistaţi în trafic că au încălcat normele legale referitoare la regimul rutier, în schimbul nesancţionării acestora. Sumele de bani primite de către inculpaţi variau între 100 şi 1.500 de lei şi erau remise poliţişilor, fie în documentul RCA, fie în palmă cu ocazia strângerii de mână sau în portbagajul autoturismului din dotare. Modul de operare precaut şi planificat al inculpaţilor, precum şi limbajul codificat utilizat în a pretinde sume de bani, denotă o specializare şi o abilitate sporită de a folosi metode care să îngreuneze identificarea şi tragerea la răspundere penală. În vederea efectuării cercetărilor în cauză s-a dispus autorizarea unor investigatori sub acoperire”, au stabilit procurorii care s-au ocupat de caz. Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, la Tribunalul Brăila.
Rămâne de văzut acum care va fi decizia judecătorilor brăileni, următorul termen de judecată în dosarul “Mită la poliţişti” fiind stabilit pentru astăzi, 19 mai.