* acestea au fost instalate în intersecțiile de pe B-dul Dorobanților, B-dul Alexandru Ioan Cuza, Strada G-ral Eremia Grigorescu, Strada Școlilor și Strada Griviței * anul trecut, Primăria Municipiului a alocat suma de 41.719, 02 lei cu TVA pentru instalarea de indicatoare stradale noi * anul acesta, vor mai fi montate circa 200 de indicatoare stradale pe Calea Călărașilor, Calea Galați și Șoseaua Buzăului
Continuă montarea stâlpilor noi și a plăcuțelor (indicatoarelor) cu denumirile străzilor pe arterele principale ale municipiului Brăila.
Astfel, potrivit directorului Serviciului de Utilitate Publică, de Administrare și Gospodărire Locală (SUPAGL) Brăila, Dumitru Munteanu, de la demararea lucrărilor (noiembrie 2021) și până în prezent, au fost montate pe B-dul Dorobanților, B-dul Alexandru Ioan Cuza, Strada G-ral Eremia Grigorescu, Strada Școlilor și Strada Griviței nu mai puțin de 102 bucăți stâlpi noi de susținere a indicatoarelor stradale și 426 de plăcuțe cu denumirile străzilor, urmând ca, în zilele imediat următoare, să mai fie montate 22 de astfel de indicatoare pe Strada G-ral Eremia Grigorescu și pe B-dul Cuza.
De asemenea, potrivit conducerii SUPAGL Brăila, anul acesta, vor mai fi montate pe domeniul public 55 de indicatoare cu denumirile străzilor și 25 de stâlpi metalici de susținere pe Calea Călărașilor, 80 de indicatoare și 30 de stâlpi pe Calea Galați și 40 de plăcuțe stradale și 20 de stâlpi de susținere pe Șoseaua Buzăului.
"În prezent, se lucrează la recondiționarea (demontarea, curățarea, grunduirea și revopsirea) plăcuțelor cu denumirile străzilor și a stâlpilor metalici de susținere aflate pe Calea Călărașilor (33 bucăți plăcuțe stradale și 30 stâlpi de susținere) și pe Calea Galați (25 bucăți plăcuțe stradale și 20 stâlpi)", a mai precizat directorul SUPAGL Brăila, Dumitru Munteanu.
Reamintim că, începând cu data de 15 noiembrie 2021, Serviciul de Utilitate Publică, de Administrare și Gospodărire Locală Brăila (SUPAGL) a demarat lucrările de montaj a peste 400 de indicatoare stradale, păstrând specificul celor deja existente, dar insuficiente. Amplasarea stâlpilor noi și a plăcuțelor cu denumirea străzilor a început cu B-dul Dorobanților și a continuat cu B-dul Alexandru Ioan Cuza, Strada General Eremia Grigorescu, Strada Școlilor și Strada Griviței.
Potrivit directorului Dumitru Munteanu, pentru montarea acestor indicatoare stradale, Primăria Municipiului Brăila a alocat, anul trecut, suma de 41.719, 02 lei cu TVA. Licitația pentru furnizarea indicatoarelor stradale de la Brăila a fost câștigată de Societatea Comercială KISS UNICUM SRL, care este înmatriculată în județul Mureș, iar montajul este asigurat de echipele SUPAGL din cadrul Primăriei Municipiului Brăila. Au fost amplasate indicatoare stradale în toate intersecțiile de pe străzile amintite mai sus, pe ambele sensuri de mers.
În total, în anul 2021, au fost semnalizate în jur de 154 de intersecții din municipiul Brăila, iar lucrările continuă pe parcursul anului 2022. La finele anului, erau în curs de finalizare și lucrările Etapei a Il-a de reparare și înlocuire a indicatoarelor de orientare din oraș amplasate pe Șoseaua Focșani, Șoseaua Râmnicu Sărat, B-dul Alexandru Ioan Cuza, B-dul Independenței, Strada Pietății, Zona Debarcaderului, Șoseaua Dig Brăila - Galați.