Mergi la conţinutul principal

Sute de oameni sunt asteptati la casa lui Marian Cozma pentru a-i aduce sportivului un ultim omagiu


Cortegiul funerar a ajuns la casa din cartierul Tei in jurul orei 3:00 si a fost asteptat de cateva sute de persoane, printre care s-au aflat fosti colegi de la Steaua si Dinamo, presedintele FRH, Cristian Gatu, prieteni, dar si oameni care nu l-au cunoscut si au vrut sa fie alaturi in acest fel de familia sa.
Trupul a fost purtat in casa de cativa dintre colegii handbalistului de la nationala, iar trupul neinsufletit al lui Cozma va sta acasa pana vineri dimineata, cand va fi depus in sala de trofee a clubului Dinamo. In cursul dupa-amiezii pivotul nationalei va fi inmormantat in cimitirul Pipera.
Pana sa ajunga in Bucuresti trupul lui Marian Cozma a mai trecut prin Arad, Deva, Sibiu, Valcea si Pitesti, si de fiecare data cortegiul a fost asteptat de sute, chiar mii de oameni care au vrut sa isi arate respectul fata de "uriasul" de 2 metri si 11 centimetri. In toata tara au fost organizate manisfestatii de solidaritate, iar in unele orase prin care a trecut cortegiul s-au organizat slujbe de comemorare.
La Valcea s-au strans peste 2.500 de oameni care au aprins lumanari si s-au rugat pentru handbalist, in timp ce la Pitesti, desi era trecut de ora 1:00, peste o mie de persoane s-au strans in fata salii sporturilor si au tinut sa isi arate sustinerea pentru familia sportivului. Mai mult, pitestenii au afisat si un mesaj: "Pentru un urias, o mare de lacrimi", in timp ce multi dintre cei prezenti strigau "Nu te vom uita niciodata".
Apoi, la intrarea in Capitala, pentru ca multi suporteri ai echipei Dinamo au ales sa mearga pana la Pitesti pentru a conduce cortegiul funerar spre Bucuresti, s-a format o coada de peste un kilometru, in care au fost implicate peste 200 de masini.
In alta ordine de idei, Primaria Sectorului 2 a decis sa ii acorde post-mortem lui Marian Cozma "Distinctia de onoare", ceremonie care va avea loc joi, de la ora 13:00, la casa handbalistului, unde este depus trupul sau neinsufletit. Aceasta medalie va fi acordata sportivului "in semn de omagiu si respect pentru prestigioasa contributie adusa la dezvoltarea sportului romanesc, in semn de apreciere si admiratie deosebita pentru inalta tinuta morala, sensibilitatea, pasiunea si talentul sau desavarsit in promovarea handbalului la nivel international", dupa cum se arata intr-un comunicat remis agentiei NewsIn.
De asemenea, pentru cinstirea memoriei lui Marian Cozma, sala de sport de la Scoala numarul 30 Grigorie Ghica Voievod, din strada Laptari Tei, in care acesta a invatat, va purta numele sportivului roman.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro