Sâmbătă noaptea, jandarmii și polițiștii au prins un bărbat care transporta cu ajutorul autovehiculului proprietate personală, marca Dacia Papuc, 500 litri de țiței. Marian B., în vârsta de 39 ani, a fost descoperit de jandarmi din cadrul Detașamentului de Pază și Intervenție Conducte Petroliere, în cooperare cu lucrători de la Postul de Poliție Cireșu, în timpul unei acțiuni de prevenire a sustragerii de produse petroliere.
Bărbatul a fost oprit în trafic pe DJ 203, în localitatea Vultureni și le-a spus oamenilor legii că a cumpărat țițeiul de la alte persoane, cu puțin timp în urmă. "Întreaga cantitate de produs petrolier a fost ridicată de către forțele de ordine, iar în prezent se desfășoară cercetări pentru a identifica și celelalte persoane implicate în acest caz", a precizat plt. Sorin Neftode, din cadrul Compartimentului Informare și Relații Publice al Jandarmeriei Brăila.