Sute de demisionari din PSD Olt | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sute de demisionari din PSD Olt

Ponta a fost întrebat cum vede faptul că la nivelul organizaţiei Olt au avut loc mai multe demisii şi excluderi. "Ca în orice organizaţie, după alegeri, sigur că nu toată lumea este mulţumită de rezultat. Dar până pe 16 octombrie când am decis să avem acel Consiliu Naţional mai sunt conferinţe judeţene, în aşa fel încât atunci toate funcţiile, şi la nivel naţional şi la nivel central, vor avea un mandat clar stabilit", a declarat Ponta.
Starea tensionată din PSD Olt s-a acutizat în cele aproape trei săptămâni scurse de la alegerea noii conduceri, sute de membri demisionând, iar alte câteva zeci, printre care şi aleşi locali, fiind excluşi din partid.
Potrivit secretarului PSD Slatina, Alexandru Măceşanu, în ultimele două săptămâni câteva sute de membri au demisionat din partid, nemulţumiţi de deciziile noii conduceri a organizaţiei judeţene.
În mai multe localităţi din judeţul Olt funcţionează în paralel câte două organizaţii PSD. Unele dintre ele au primit girul conducerii centrale, celelalte au fost declarate ca fiind statutare de către noua echipă din fruntea PSD Olt.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro