Mergi la conţinutul principal

Sute de brăileni l-au comemorat pe fostul primar Radu Portocală

Radu Portocală, fost primar al municipiului Brăila şi una dintre marile personalităţi ale liberalismului din ţara noastră, a fost comemorat, vineri, la Teatrul "Maria Filotti", de peste 300 de persoane. Iniţiativa a aparţinut Organizaţiei Femeilor Liberale Brăila, condusă de Mariana Jipa, care i-a avut ca invitaţi pe Mircea Ionescu Quintus, preşedinte de onoare al PNL, Nicolae Ţino, preşedinte de onoare al PNL Brăila, şi Ionel Cândea, director al Muzeului Brăilei. La îndemnul lui Mircea Ionescu Quintus, participanţii au ţinut un moment de reculegere pentru cel care a fost un "martir al neamului", torturat până la moarte în închisoarea de la Sighet. Cei prezenţi la eveniment au urmărit mesajul video, înregistrat la Paris, al scriitorului şi jurnalistului Radu Portocală, nepot al fostului primar brăilean. "În România de după comunism, generozitatea faţă de oameni a dispărut, după cum au dispărut şi modelele sociale. Este, cred, o sarcină esenţială a liberalilor de a face să renască vechile sisteme de solidaritate şi modelele sociale. Sunt lucruri la care bunicul meu s-a gândit în urmă cu aproape 90 de ani, atunci când s-a preocupat de ridicarea şi repararea şcolilor, când a creat burse pentru tinerii care doreau să studieze la universităţi, dar şi când a ridicat locuinţe ieftine pentru muncitorii care lucrau în Port. Toate aceste acţiuni ale bunicului meu nu erau alunecări către socialism, ci erau o expresie a unui crez profund liberal", a spus Radu Portocală.
Aspecte relevante din viaţa fostului primar au fost subliniate de către directorul Muzeului, care a considerat că oraşul va trebui să aibă un bust şi o stradă care să poarte numele lui Radu Portocală, "unul dintre cei mai iluştri fii ai Brăilei atât în planul devenirii politice a urbei, dar şi sub aspect edilitar şi cultural". Ministru, avocat, om politic şi intelectual de mare ţinută, Radu Portocală s-a născut la 12 august 1888, în Brăila, oraş pe care l-a condus în calitate de primar între anii 1922-1925. A provenit dintr-o familie de intelectuali: tatăl său, Miltiade Portocală, a fost director al Băncii Naţionale a României din Brăila, iar mama sa, Amalia Djuvara, era fiica luptătorului paşoptist Constantin Djuvara. Radu Portocală a absolvit Liceul "Nicolae Bălcescu" din Brăila şi a studiat dreptul şi filozofia la Universitatea din Bucureşti. În 1911, s-a înscris în Baroul din Brăila, al cărui decan a devenit în 1925. În 1922, a fost ales primar al Brăilei şi a făcut mari reforme de modernizare urbanistică şi administrativă a oraşului. A fost membru în trei guverne liberale, secretar de stat la Ministerul de Interne, Ministru de stat la Preşedinţia Consiliului de Miniştri. A fost arestat în 1948 şi i s-a înscenat un proces de sabotaj. A fost încarcerat în închisoarea de la Sighet şi torturat, în 1952, până la moarte. Actul de deces, eliberat abia în 1957 şi remis familiei în 1958, stabileşte data morţii la 13 aprilie 1952. A fost Cavaler al Ordinului Mihai Viteazul, distins cu Steaua României, Coroana României, Ofiţer al "Legiunii de Onoare" (Franţa), Cavaler al Ordinului "George I" (Grecia), Cavaler al Ordinului "Coroana Italiei".
La finalul evenimentului, participanţii au urmărit piesa "Sosesc deseară", jucată de actorii Teatrului "Maria Filotti".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro