Sute de şoferi care au omis să poate centura de siguranţă, atunci când au pornit la drum cu maşina, s-au ales cu amenzi. Nu au scăpat nici pasagerii care au lăsat centura să stea liniştită la locul ei.
În ultima săptămână, Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române a coordonat o acţiune de verificare a respectării normelor referitoare la utilizarea centurii de siguranţă. Acţiunea a făcut parte din calendarul de activităţi al Organizaţiei Poliţiilor Rutiere din Europa - TISPOL şi s-a desfăşurat, concomitent, în toate cele 28 de state membre ale TISPOL.
În urma activităţilor desfăşurate, poliţiştii brăileni au aplicat, în total, 458 de sancţiuni contravenţionale. Dintre acestea, 402 s-au dat conducătorilor auto şi pasagerilor care nu au folosit centura de siguranţă sau dispozitivele de retenţie omologate. Alte 14 amenzi au fost pentru nerespectarea obligaţiei conducătorilor auto referitoare la transportul copiilor în dispozitive de fixare în scaune pentru copii, omologate. "De asemenea, au mai fost aplicate 42 de sancţiuni contravenţionale, pentru folosirea telefonului mobil în timpul mersului, fără dispozitiv tip «mâini libere».Totodată, poliţiştii au atras atenţia participanţilor la trafic cu privire la riscurile la care se expun prin nefolosirea dispozitivelor de siguranţă", a precizat scms. Jenel Sogor, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila.
Poliţiştii reamintesc faptul că potrivit noilor reglementări, copiii cu o înălţime de până la 135 de cm pot fi transportaţi în autovehicule doar dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii. De asemenea, copiii cu o înălţime de peste 135 de cm trebuie să poarte centuri de siguranţă pentru adulţi, reglate astfel încât să nu treacă peste zona gâtului sau feţei. Dispozitivul de fixare în scaun pentru copii nu este obligatoriu dacă copilul se află într-un autovehicul destinat transportului public de persoane, precum şi în taxi.