A sustras o trotinetă electrică de pe Calea Călăraşilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

A sustras o trotinetă electrică de pe Calea Călăraşilor

* un tânăr de 22 de ani acuzat de furt a fost prins de poliţişti după trei luni de la comiterea faptei * el este acum cercetat penal

 

 

Acuzat de furt, un tânăr brăilean a ajuns pe mâna poliţiştilor după trei luni de la comiterea faptei. În cursul zilei de 1 octombrie, poliţişti din cadrul Biroului Investigaţii Criminale l-au identificat pe un tânăr de 22 de ani, din Brăila, bănuit de comiterea unei infracţiuni de furt.

În fapt, la data de 6 iulie 2019, acesta ar fi sustras o trotinetă electrică ce se afla în faţa unei societăţi comerciale de pe Calea Călăraşilor. În cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro