Toate probele indică faptul că anume Abdelhakim Dekhar a comis un atac, luni dimineaţă, la sediul Liberation, unde a rănit grav un asistent fotograf, apoi a deschis focul la sediul băncii Société Générale din cartierul La Défense, fără a răni pe cineva. De asemenea, potrivit procurorului, suspectul ar fi luat ostatic un şofer în aceeaşi zi, constrângându-l să îl lase pe bulevardul Champs-Elysées.
Analizele ADN, care anterior au confirmat ipoteza unui autor unic al atacurilor de la Paris, au arătat că urmele de pe cartuşele găsite la sediul Liberation şi în faţa Société Générale corespund cu ADN-ul lui Abdelhakim Dekhar. "El este atacatorul", a afirmat o sursă apropiată anchetei.
De asemenea, ministrul francez de Interne Emanuel Valls a declarat, miercuri seara, că "toate faptele indică" implicarea lui Abdelhakim Dekhar în aceste atacuri. Valls a salutat "arestarea lui Abdelhakim Dekhar".
Suspectul a fost depistat miercuri, în jurul orei 19.00, într-un vehicul staţionat într-o parcare subterană, în zona Bois-Colombes, la periferia oraşului Paris.
Anterior, Abdelhakim Dekhar a fost condamnat la patru ani de închisoare, în 1998, pentru complicitate în cazul Florence Rey, când pe 4 octombrie, la Paris, au fost ucise cinci persoane, inclusiv trei poliţişti. La proces el afirma că este un spion al serviciilor de securitate algeriene.