Cei doi indivizi care au ucis o femeie în vârstă de 77 de ani, din satul Gabrielescu, comuna Bordei Verde, și-au recunoscut fapta și o regretă, potrivit procurorilor care anchetează cazul. Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribnalul Brăila, prim-procurorul Marinela Coșniță, ne-a comunicat că cei doi inculpați au fost arestați ca urmare prezentării cu prounere de arestare de către procurorul criminalist Dan Păuleț.
După cum v-am mai informat, suspecţii sunt doi tineri în vârstă de 20 și 28 de ani, domiciliați fără forme legale în sat Constantin Gabrielescu. În noaptea de 31 august spre 1 septembrie, aceştia ar fi pătruns în locuința femeii de unde ar fi sustras un televizor și i-ar fi aplicat mai multe lovituri în zona capului și a corpului, provocându-i leziuni ce au condus la decesul acesteia.
La data de 1 septembrie, în jurul orei 15:00, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Comunal Bordei Verde au fost sesizați cu privire la faptul că o femeia de 77 de ani este căzută în curte. Organele de poliție judiciară din cadrul I.P.J. Brăila, împreună cu procurorul criminalist, s-au deplasat la fața locului unde au găsit cadavrul femeii, aceasta prezentând urme de lovituri în zona capului și a corpului.