Rezultatele admiterii computerizate au luat prin surprindere candidaţii, în special pe cei cu note mai mici. Aşa se explică faptul că, faţă de anii precedenţi, au fost mai mulţi candidaţi nerepartizaţi, 14, din care doi sunt din judeţul Vrancea. Inspectorul Aurelia Stroe a precizat că din cei 14 ştie sigur de doi care au scris pe fişa de înscriere doar un singur cod, cel al Liceului "Matei Basarab" din Măxineni. Pentru prima dată, însă, după mulţi ani, acest liceu şi-a completat toate cele 30 de locuri, primul admis având chiar media 9,11, iar ultimul admis media 5,38. "Am discutat cu cel din Vrancea, i-am spus să pună mai multe coduri, dar a spus că nu vrea în judeţul nostru decât Măxineni, pentru că este mai aproape de casă. Dacă nu prinde aici un loc, a spus că la repartizarea a doua va merge la el în judeţ. Probabil că şi în celelalte cazuri de elevi rămaşi nerepartizaţi au fost scrise prea puţine opţiuni", a explicat prof. Aurelia Stroe. În ceea ce-i priveşte pe elevii brăileni, nerepartizaţii sunt de la: Viziru - 3, Cuza Vodă - 3, Berteştii de Jos - 3, Lanurile, Însurăţei, Măxineni - câte unul, aceşti candidaţi având medii de admitere între 5,73 şi 4,68.
Elevii se reorientează spre profilul uman
De surprize plăcute a avut parte şi Grupul Şcolar "Edmond Nicolau", care şi-a completat trei clase, iar a patra are deja 19 înscrişi, la specializarea construcţii. Cele mai slabe înscrieri au fost la clasa de textile, semn că elevii nu mai caută această specializare, deşi elevul cu media cea mai mare care a ales "Edmond Nicolau", 7,23, este la această clasă. O surpriză plăcută a avut şi Liceul "Iorga", care a avut ultima medie de admitere mai mare decât cea de la "Bălcescu". Şi "Oncescu" Ianca şi-a făcut clasele, cu excepţia celei de agricultură, deşi ultimele medii de admitere au fost în jurul notei cinci. O supriză plăcută a avut şi Grupul Şcolar "Saligny", unde, la clasa de electronică şi automatizări, prima medie a fost 9,69, semn că promovarea făcută în timpul anului şcolar şi la Târgul educaţional a dat roade.
Cea mai neplăcută surpriză a fost la Liceul "Sebastian", unde din două clase de mate-info nu s-a realizat decât una, iar ultima medie de admitere a scăzut cu aproape două puncte, de la 7,22, anul trecut, la 5,40, anul acesta. Tot la surprize poate fi trecut şi faptul că, la "Murgoci", ultimele medii de admitere au scăzut faţă de anul trecut, cea mai mare scădere, de 30 de sutimi, înregistrându-se la filologie - limba engleză, de la 8,90, anul trecut, la 8,60, în acest an.
La celelalte licee nu se poate spune dacă mediile au crescut sau au scăzut, pentru că la unele specializări au fost mai mari, la altele mai mici. La "Iorga", de exemplu, la mate-info, ultima medie a scăzut de la 8,56, anul trecut, la 8,25, anul acesta, în timp ce la specializările filologie şi ştiinţe sociale ultima medie a crescut. La "Cerna", la mate-info, ultima medie a scăzut cu aproape un punct, de la 7,88, anul trecut, la 6,99, anul acesta, în timp ce la specializarea filologie a crescut ultima medie de la 7,88, anul trecut, la 8,05, anul acesta. Aceste fluctuaţii pot fi explicate prin tendinţa candidaţilor de a alege specializarea, nu liceul, fiind evident că s-au completat clasele la majoritatea liceelor de la profil uman, în timp ce la profil real, în special mate-info, locurile au rămas neocupate sau au fost ocupate de elevi cu medii mici.
Brăila pierde 15 clase din planul de şcolarizare la clasa a IX-a
Chiar dacă ultimele medii de admitere la "Murgoci" au scăzut în acest an în comparaţie cu 2009, în final, cele mai mari ultime medii de admitere tot la acest colegiu au fost. Urmează apoi "Iorga", specializarea ştiinţe sociale, şi abia apoi "Bălcescu", cu specializarea ştiinţele naturii.
Cele mai multe locuri libere au rămas în acest an la Grupul Şcolar "Gh. K. Constantinescu", 80, care a reuşit să completeze o singură clasă din patru, la specializarea igiena şi estetica corpului omenesc. Urmează apoi "Neniţescu", cu 65 de locuri neocupate, acolo nereuşindu-se completarea nici unei clase, şi "Moisil", care a rămas cu 56 de locuri neocupate, abia reuşind să ocupe 27 de locuri la specializarea electronică şi automatizări. Câte 48 de locuri libere au rămas la "Saligny", specializarea mecanică, şi la "Brâncuşi", la fabricarea produselor din lemn. La "Brâncoveanu" au rămas 45 de locuri, la "Edmond Nicolau" - 34, "Oncescu" Ianca şi "Sebastian" câte 26, "Istrati" - 22, "Vâlsan" - 12 şi "Angelescu" Ianca - 2. În total sunt 464 de locuri, adică 15 clase şi jumătate. Dacă la repartizarea a doua e posibil să se ocupe încă 12 locuri, înseamnă că la Brăila se pierd 15 clase, mai multe decât se preconiza, pentru că, din Brăila, au plecat în alte judeţe 71 de elevi, iar din alte judeţe nu au venit decât 24. Ceea ce înseamnă că, numai din aceste plecări, s-au pierdut aproximativ două clase.