* o nouă surpare, în plină zi, pe străzile Brăilei *de această dată, la intersecția Bulevardului Cuza cu strada Sf. Constantin * imediat ce s-a surpat asfaltul, oamenii care au văzut incidentul au semnalizat groapa cu câteva crengi, pentru a nu da nimeni în ea
Pericolul de pe străzile Brăilei se confirmă din nou. Nici nu s-a acoperit bine groapa de pe Bulevardul Independenței, în care luni, a rămas blocat un autobuz, că ieri, a apărut o nouă surpare în asfalt. Culmea, tot lângă o gură de canalizare, în mijlocul intersecției Bulevardului Cuza cu strada Sf. Constantin. Ceva mai mică, ce-i drept, groapa a fost semnalizată imediat cu niște crengi, iar mai apoi a fost semnalizată cu o bandă, de jur împrejur. De vină par să fie tot ploile și sistemul mult prea vechi de canalizare, după cum spunea, recent, conducerea Companiei de Apă din Brăila. "Astea sunt rețelele din Brăila, sunt vechi! (...) Fiind debitul foarte, foarte mare de ploaie, instalația din canalizare a lucrat sub presiune , a forțat și îmbinările, spală pământul cu presiune și se întâmplă să lase goluri și să se întâmple ce s-a întâmplat acum",, a declarat Silviu Mangiurea. Problema este că astfel de situații se pot repeta și este bine ca șoferii și pietonii, să circule cu mare băgare de seamă, pentru că soluții nu se întrevăd, prea curând, din partea autorităților.
Amintim că luni, pe 1 iulie, un autobuz Braicar plin cu călători, a fost blocat la semafor, timp de o oră, după ce s-a surpat asfaltul, iar o roată a fost înghițită într-o groapă de aproximativ 1,5 metri.