Modernizarea străzii Griviţei nu este singura investiţie la care au apărut probleme după doar câteva luni de la finalizare. Tasări şi denivelări, ca pe Griviţei, au apărut şi pe aleea care duce spre parcul inaugurat, în noiembrie 2011, lângă cartierul ANL Lacu Dulce. Şi acolo, asfaltul turnat recent a trebuit decupat, pentru a se completa fundaţia cu piatră, în vederea nivelării.
După cum v-am mai informat, parcul respectiv a fost realizat în baza unui proiect întocmit de Primăria Brăila în perioada anilor 2006 - 2007, când edil-şef era Constantin Cibu. Administraţia Simionescu a "moştenit" acest proiect, însă a găsit destul de greu surse de finanţare, astfel că lucrările de construcţie au demarat abia anul trecut. Executant a fost firma "Garden Center Group" SRL Bucureşti.
Reamintim că parcul se întinde pe circa patru hectare, dispune de stâlpi metalici de iluminat, bănci de lemn, precum şi o fântână arteziană proiectată să funcţioneze doar în sezonul cald. Întreaga amenajare a costat 3,6 milioane de lei, fără TVA, din care 2 milioane de lei au fost asiguraţi de Fondul pentru Mediu, iar restul de 1,6 milioane de lei au venit de la bugetul local.
Amplasarea noului parc lângă un teren viran din afara oraşului a provocat comentarii în rândul brăilenilor. Primăria explică faptul că, în timp, cartierul de blocuri se va întinde până la marginea parcului
Încă de la inaugurare au fost voci care au susţinut că amplasarea unui parc într-o astfel de locaţie, adică undeva în câmp, la marginea oraşului, lângă un teren viran plin de gunoaie, este cât se poate de inoportună. Conducerea Primăriei a explicat, însă, că în următorii ani, cartierul ANL se va extinde pe tot terenul viran care acum se învecinează cu parcul.
Deocamdată, brăilenii nu se îngrămădesc să se plimbe pe noile alei, descurajaţi, probabil, atât de pustietatea din jur cât şi de lipsa vegetaţiei, arborii plantaţi astă-toamnă fiind încă în stadiu incipient de dezvoltare. Singura persoană aflată, ieri după-amiază, în acest parc era un agent al Poliţiei Locale, care veghea dintr-o gheretă ca locuitorii cartierului învecinat Lacu Dulce să nu înceapă să sustragă arbuşti, bănci sau piese metalice din componenţa stâlpilor de iluminat. Nu se poate spune, însă, că vizitatori n-au fost chiar deloc, pe tot parcursul iernii. Locaţia a fost frecventată, iar asta se vede după starea celor câteva toalete ecologice amplasate pe o latură a parcului care, în interior, arată şi miros mai mult decât înfiorător.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.