Supravieţuitorii accidentului din China povestesc despre panica din avion | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Supravieţuitorii accidentului din China povestesc despre panica din avion

La spitalul din oraşul Yichun, unde au fost internaţi, aceştia au declarat, pentru postul de televiziune CCTV, că cei 91 de pasageri şi cinci membri ai echipajului au trăit momente de panică, la bordul avionului Embraer ERJ-190, aparţinând companiei Henan Airlines.
"Avionul s-a zdruncinat de cinci sau şase ori, foarte puternic. Bagajele din compartimentele de deasupra pasagerilor au început să cadă", a declarat un bărbat, vorbind sacadat, care, aparent, nu prezenta nicio rană.
"Când s-a oprit avionul, oamenii din spatele (cabinei) au început să se împingă ca nebunii înspre partea din faţă... ţipam către ei să utilizeze ieşirea de siguranţă de la rândul 10 sau 11, dar ei continuau să împingă cât de tare puteau", a continuat el.
Acest pasager neidentificat a spus că a încercat să deschidă ieşirea de siguranţă, dar uşa nu s-a clintit, iar cabina se umplea de fum. El a reuşit să fugă printr-o gaură situată la nivelul primului rând de locuri.
"Când am ieşit, a izbucnit focul. Probabil că se aprindea carburantul", a continuat acesta, adăugând că a auzit "mai multe explozii".

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro