Supraimpozitul pe clădiri. Efecte | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Supraimpozitul pe clădiri. Efecte

* de la adoptarea de către CLM Brăila, în decembrie, a 63 de proiecte de hotărâri privind supraimpozitarea cu 500% a unor clădiri aflate în stare avansată de degradare, au început, destul de timid totuși, să se vadă primele rezultate * proprietarii unui imobil vizat, de pe Strada Ana Aslan, au anunțat Primăria că încep reabilitările, în timp ce alții, de pe str. I.L. Caragiale, și-au vândut locuința * în ambele situații, consilierii municipali au aprobat revocarea supraimpozitării, în ședința ordinară a lunii februarie * Primăria ne-a informat că mai sunt și alți proprietari care au demarat procedurile pentru reabilitarea imobilelor, aceștia urmând să fie exceptați de la supraimpozitare, de anul viitor

 

Încep să se vadă primele rezultate după ce Consiliul Local Municipal Brăila a aprobat supraimpozitarea cu 500% a 63 de clădiri neîngrijite. Așa cum am mai anunțat într-o altă ediție a cotidianului ”Obiectiv - Vocea Brăilei”, această măsură a fost luată în ședința ordinară a lunii decembrie 2020. La scurt timp au început să se vadă primele efecte, astfel că în ședința ordinară a CLM din luna februarie, consilierii municipali au revocat două dintre acele hotărâri referitoare la majorarea cu 500% a impozitului pe clădire începând cu acest an. Este vorba despre un imobil situat pe Str. Ana Aslan, nr. 38, și o altă clădire situată pe Str. I.L. Caragiale, nr. 3, ale căror proprietari fuseseră supraimpozitați cu 500%, după ce s-a constatat starea tehnică a clădirilor ca fiind una neîngrijită.

În cazul clădirii de pe Ana Aslan nr. 38, cu câteva zile înainte de adoptarea hotărârii de supraimpozitare, proprietarii au notificat municipalitatea că se află în curs de a obține autorizația de construire pentru reabilitarea și recompartimentarea a două corpuri și pentru construire împrejmuire. La acel moment, hotărârea a fost adoptată în CLM Brăila, însă, ulterior, proprietarii au notificat administrația locală că lucrările au început pe 28 decembrie 2020, situație în care aceste categorii de clădiri devin exceptate de la majorarea impozitului. Prin urmare, s-a recurs la revocarea respectivei hotărâri din luna decembrie.

În cazul clădirii de pe Strada I.L. Caragiale nr. 3, proprietarii au depus la organul fiscal un contract de vânzare cumpărare în cursul lunii ianuarie 2021, făcând astfel dovada că au înstrăinat imobilul către un alt proprietar. După cum explică raportul proiectului de hotărâre, din momentul vânzării-cumpărării, potrivit legislației în vigoare, sarcina achitării impozitului pentru anul fiscal 2021, cade în sarcina noului proprietar. Astfel că hotărârea privind supraimpozitarea a trebuit revocată și procedura se va relua pe numele noului proprietar, în funcție de ce va decide acesta să facă în perioada următoare.

Ambele proiecte au fost introduse suplimentar pe ordinea de zi a ședinței din februarie și au fost aprobate în unanimitate.

Primarul Marian Dragomir ne-a declarat că, pe lângă cele două exceptări de la plata supraimpozitării, adoptate ca urmare a faptului că proprietarii respectivi începuseră demersurile de reabilitare, respectiv înstrăinare a imobilelor, chiar înainte de impunerea acestei măsuri, mai sunt și alți proprietari care au demarat procedurile pentru reabilitarea clădirilor. Aceștia, însă, vor fi exceptați de la supraimpozitare abia de anul viitor. „În ultima vreme, am primit semnale de la mai mulți proprietari care au început să înțeleagă necesitatea reabilitării, ceea ce este un lucru foarte bun. Dacă vor face dovada că au demarat procedurile de obținere a autorizațiilor și de efectuare a lucrărilor propriu-zise, anul viitor nu vor mai fi supraimpozitați. Pe de altă parte, cei care fac dovada că au finalizat operațiunile de reabilitare, vor fi scutiți timp de trei ani la plata impozitului”, ne-a declarat edilul-șef.

 

Planul Administrației Dragomir de a schimba aspectul Centrului Istoric

Înainte de Alegerile Locale din 27 septembrie 2020, primarul Marian Dragomir a precizat că, în acest mandat, unul dintre proiectele asupra căruia se va concentra vizează schimbarea la față și ”însuflețirea” Centrului Istoric al Brăilei. Încă din mandatul trecut, edilul-șef a prezentat măsura de supraimpozitare cu 500% a clădirilor care zac de ani de zile într-o stare de degradare totală și care uneori chiar pun în pericol viața cetățenilor. Așa cum am amintit, în cadrul ultimei ședințe ordinare a Consiliului Local Municipal de anul trecut, consilierii s-au pus pe treabă și au aprobat 63 de proiecte de hotărâri care au vizat tocmai supraimpozitarea cu 500% a clădirilor cu aspect neîngrijit, poziționate în special în Centrul Istoric, dar nu numai. Interesant este că 11 dintre aceste imobile supraimpozitate se află chiar în “buricul târgului”, pe Strada Mihai Eminescu, șase dintre ele cu proprietari persoane fizice și alte cinci aparținând unor societăți comerciale. Printre acestea se numără și fostul Hotel Pescăruș (Str. Mihai Eminescu nr. 17), unde proprietar este SC Crown Business & Industrial Group SA din București, clădirea Mihai Eminescu nr. 26, de la intersecția străzii Republicii cu Golești (imobil cu mai mulți proprietari), Mihai Eminescu 35, cea în care funcționează sediul PMP Brăila (care nu este proprietar), dar și altele. Potrivit reprezentanților Primăriei Brăila, cel mai mare impozit înregistrat pentru persoanele juridice este de 274.392 lei (aproape 3 miliarde lei vechi), în timp ce pentru persoane fizice este de 51.972 lei (peste 500 milioane lei vechi).

Reamintim că redactorii ”Obiectiv - Vocea Brăilei” au încercat să afle dacă această supraimpozitare se aplică și clădirilor deținute de municipalitate, însă surse din administrația locală ne-au precizat că imobilele deținute de instituțiile publice nu sunt impozitate, prin urmare nu pot fi nici supraimpozitate tot de către instituțiile statului. Este situația celebrei clădiri a fostului CEC Brăila de pe Mihai Eminescu, dar mai sunt și alte imobile din Centrul Istoric cum ar fi Centrul Direcției Silvice de pe Strada Golești etc. Cât despre fostul CEC, reprezentanții municipalității ne-au precizat în luna februarie că se dorește reabilitarea sa, însă, din păcate, deocamdată lucrurile s-au blocat la nivel guvernamental privind accesarea unor fonduri prin care se dorește realizarea acestui proiect.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro