Studiul relevă faptul că sporirea numărului de echipe şi implicit a numărului de meciuri în Liga Campionilor, creşterea mobilităţii, susţinută de un transport internaţional ieftin, precum şi canalele new media ce permit accesul accesul la informaţiile cluburilor şi la legătura cu alţi fani au condus la apariţia unei noi categorii de suporteri în Europa, numită "fără frontiere", fani care susţin echipe din străinătate.
Raportul precizează că 25 la sută dintre suporterii europeni preferă/urmăresc o echipă de fotbal din străinătate, cele mai apreciate cluburi fiind FC Barcelona (25 la sută), Real Madrid (10 la sută), Manchester United (8 la sută), Chelsea (5 la sută) şi Liverpool (5 la sută). Numărul acestor fani este estimat la 41 de milioane, majoritatea - 60 la sută - fiind ataşaţi de filozofia de joc şi de valorile unui club (categoria highlight fans).
Circa 12 la dintre suporterii fără frontiere fac parte din categoria "regional affinity fans" şi au o legătură cu regiunea în care se află clubul, iar 11 la sută fac parte din categoria "star followers" şi urmăresc un jucător sau un antrenor vedetă.
Structura cheltuielilor "suporterilor fără frontiere" într-un sezon arată că sumele cele mai mari sunt plătite pentru abonamente la canalele TV premium, ce nu intră în grila de bază (21 la sută), pentru achiziţionarea de produse cu logo-ul echipei favorite (13 la sută), pentru pariuri (13 la sută), pentru cazare (13 la sută) pentru transport (12 la sută) şi pentru bilete la meci (10 la sută). De asemenea, din cele 35 de miliarde de euro, 7 la sută este cheltuit de fani pentru consumul de produse pe stadion, 6 la sută pentru consumul în barurile sau puburile unde urmăresc meciurile şi 5 la sută pentru vizionarea de meciuri pe canalul TV al clubului.
Unul din patru "suporteri fără frontiere" participă la meciurile echipelor străine, jucate pe teren propriu. Cazarea şi transportul aferente participării la meciuri sau vizita pe stadionul preferat costă 8,75 miliarde de euro, în fiecare an - un sfert din totalul cheltuielilor.
Impactul meciurilor asupra turismului este unul pozitiv. O treime dintre "suporterii fără frontiere" şi-au rezervat o vacanţă doar cu intenţia de a vedea un meci sau de a vizita stadionul echipei preferate. "Studiul analizează schimbările în comportamentul suporterilor, dar şi modul în care modificarea preferinţelor acestora pentru o anumită echipă de fotbal are impact asupra cheltuielilor. Este interesant să vedem cum fanii dezvoltă noi strategii - de exemplu, devin susţinători ai unor echipe de fotbal din străinătate, pentru a fi şi mai aproape de meciuri şi a se bucura de mai multe momente de nepreţuit din fotbal", a declarat Hany Fam, preşedintele Strategic Partnerships and Market Development, în cadrul MasterCard Europe.
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.