Suporter Club Brăila a încheiat cu bine turul Ligii a V-a | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Suporter Club Brăila a încheiat cu bine turul Ligii a V-a

• pentru omogenizarea lotului, antrenamentele continuă și în perioada de iarnă • conducerea clubului este în discuții cu 4-5 fotbaliști pe care dorește să-i transfere

 

Nou înființata Suporter Club Brăila a încheiat prima jumătate a Campionatului Ligii a V-a pe locul al 9-lea, în Seria I. Se poate spune că deși a început greoi actuala stagiune de campionat, firesc dacă

ținem cont de faptul că este primul sezon în care fotbaliștii acestei formații joacă împreună, iar relațiile de joc abia spre finalul turului au început să se formeze, Suporter Club a încheiat “en fanfare” anul competițional 2022, cu o victorie clară, 8-0, în partida cu echipa care la acea dată ocupa locul al 4-lea în clasament. Dar formația antrenată de Dragoș Trofin a mai realizat o surpriză, în etapa a 8-a, când a remizat, 3-3, pe terenul echipei de pe locul al 2-lea, Victoria Traian II.

Echipa a început să se omogenizeze pe finalul turului, motiv pentru care conducerea clubului a considerat că jucătorii nu vor avea vacanță decât în perioada sărbătorilor de iarnă. În rest, antrenamentele au continuat pe un teren cu gazon sintetic din Brăila. Reluarea pregătirilor pe teren normal, cu iarbă naturală, urmând a avea loc pe data de 16 ianuarie.

“Lotul se va reuni teoretic pe 16 ianuarie, însă noi nu ne permitem deocamdată să avem o vacanță prelungită pentru că suntem un club nou înființat iar relațiile de joc se încheagă mai greu. De aceea, chiar și în perioada așa-zisei vacanțe am programat câte două ședințe de pregătire pe săptămână. Lotul a devenit mai omogen începând cu jumătatea turului, iar acest lucru s-a văzut în rezultatele obținute. Cu siguranță că în retur echipa se va exprima în teren la un nivel superior”, ne-a declarat Marian Oprea, președintele Suporter Club Brăila.

Conducerea clubului caută soluții în această perioadă pentru a întări lotul pe posturile considerate a fi deficitare.

“Finalul lui 2022 ne-a adus satisfacții în ceea ce privește rezultatele echipei. Dar considerăm că lotul trebuie întărit, fapt pentru care am căutat soluții și cred că le-am găsit. Suntem în discuții cu 4-5 fotbaliști pe care dorim să-i transferăm pentru că ne dorim un sezon de primăvară foarte bun”, a punctat profesorul Marian Neta, directorul sportiv al clubului brăilean.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro