Sâmbătă seara, pe Esplanadă, a avut loc un spectacolul special, dedicat Zilei Tineretului, susţinut de trei trupe: "Addiction", "Impact" şi "Taxi". În ciuda frigului, au fost doar 9 grade Celsius, şi a ploii, ce a devenit torenţială după ora 20.00, sute de brăileni au venit să-şi vadă favoriţii.
Evenimentul a început cu un concert de 30 de minute de progressive metal, susţinut de trupa "Addiction", de la Şcoala Populară de Arte "Vespasian Lungu", formată din: Silviu Paraschiv - 14 ani, chitară solo, elev al Liceului "D.P. Perpessicius"; Alex Muşat - 14 ani, tobe, elev al Şcolii "Mihai Eminescu", şi Bogdan Iftode - 18 ani, chitară bas, elev al Colegiului "Gh.M. Murgoci". Entuziasmul tinerilor veniţi special pentru ei a fost foarte mare, trupa fiind aplaudată îndelung după fiecare melodie. Până acum, membrii trupei "Addiction" au avut cinci recitaluri, de două ori consecutiv la Casa Tineretului, tot de două ori la Teatrul «Maria Filotti» în ianuarie şi în aprile la ziua Colegiului "Murgoci" - când i-a văzut prima dată şi primarul Aurel Simionescu şi unde au avut mare succes pentru că erau foarte mulţi elevi de vârsta lor -, şi la Sala Polivalentă, la concursul "Se caută o vedetă". Demn de menţionat este şi faptul că firma "Siltex", implicată în multe acţiuni de sponsorizare a tinerilor, a asigurat trupei "Addiction" vestimentaţia de concert.
A urmat recitalul trupei "Impact", formată din Cristina şi Rareş, trupă care a revenit în forţă pe piaţa muzicală în 2007, în zona muzicii club, apreciaţi şi ei de brăileni şi răsplătiţi cu îndelungi aplauze.
Finalul concertului a aparţinut trupei "Taxi", care a cântat aproximativ o oră cele mai cunoscute melodii ale sale, spre încântarea celor veniţi special să-i asculte. "Taxi" este formată din Dan, inginer mecanic transformat în solist de muzică uşoară, Borţun - chitară bas, Mugurel - clape, brăileanul Alexandru Cantemir Neacşu - chitară solo şi backing vocals, Darius - tobe şi Vicky - backing vocals. Trupa "Taxi" cântă pop-rock, a fost înfiinţată în 1999, iar în 2000 a reprezentat România la Eurovision cu cântecul "Luna" şi a obţinut locul 17. În ultimii ani, pe lângă zecile de spectacole susţinute, a cântat şi în deschiderea concertelor date de Seal şi Robert Plant la Bucureşti.
La spectacolul organizat de Primăria Brăila şi Consiliul Judeţean, prezentat de actorul Florin Chirpac, au fost prezenţi şi primarul Aurel Simionescu şi viceprimarul Doiniţa Cocan.
În perioada 1 - 3 mai, la Brăila, au mai fost organizate concerte cu muzică de promenadă, susţinute de Fanfara Casei Armatei şi Fanfara "Dunărea Albastră", în Grădina Mare şi Parcul Monument. Duminică după amiază, în Monument, a dat un spectacol Teatrul de Păpuşi şi au cântat Fanfara "Dunărea Albastră" şi elevii Şcolii de Arte "Vespasian Lungu".
Comentarii
Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.